Înaintarea în grad a elevilor merituoși
Elevii care au obținut premii și mențiuni la etapa națională a olimpiadelor și concursurilor școlare, precum și la nivel internațional, au fost înaintați în grad, prin ordin al comandantului colegiului,…
Elevii care au obținut premii și mențiuni la etapa națională a olimpiadelor și concursurilor școlare, precum și la nivel internațional, au fost înaintați în grad, prin ordin al comandantului colegiului,…
Elevii Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir” au obținut distincții la Festivalul Internațional de creație și interpretare „Ana Blandiana”, la patru dintre secțiunile concursului transcurricular, în condițiile unei concurențe acerbe. Liceenii…
Elevi cu aptitudini și înclinații deosebite pentru disciplinele limba și literatura română și religie și-au valorificat competențele dobândite în cadrul Olimpiadei Interdisciplinare „Cultură și Spiritualitate Românească”, prin rezultatele obținute. La…
Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” a fost luni, 20 mai 2024, gazda campaniei „Born in NATO”, eveniment organizat de Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Apărării Naționale, cu ocazia împlinirii a…
Fiecare întâlnire cu reprezentanții academiilor militare, instituții prestigioase de învățământ universitar, reprezintă o oportunitate pentru elevii noștri să afle informații noi direct de la sursă. Astăzi, 16 mai 2024, în…
Orientarea și consilierea elevilor astfel încât aceștia să fie capabili să își poată planifica și gestiona în mod optim propriul traseu educațional, reprezintă cheia spre o carieră de succes. Unul…
Medeea Zafiris, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”, a cucerit trei medalii de aur la Cupa României Skdun 2024, după ce a fost învingătoare în…
Elev caporal Vlad Socol și elev Filip Popa s-au numărat printre laureații Olimpiadei Naționale de Limba Franceză, unde au fost distinși cu Mențiune. După ce anul trecut a reușit să-și…
Elev fruntaș Mircea Crețu și elev caporal Octavian Dan au obținut rezultate foarte bune la etapa județeană a Olimpiadei de Religie, fiind distinși cu Premiul al II-lea. Prin implicarea și…
Ziua Independenței Naționale a României a fost sărbătorită la Breaza vineri, 10 mai, începând cu ora 11.00, printr-o ceremonie care a avut loc la Monumentul Eroilor. Programul ceremoniei a…