mart. 212023
 

Elev caporal Raul Florescu s-a calificat la etapa națională a Olimpiadei de Logică, un concurs de excelență care se adresează elevilor cu aptitudini, înclinații și interese deosebite pentru această disciplină. „Logica reprezintă transpunerea gândirii critice în raționamente și argumente. Logica este indispensabilă în viața cotidiană, mai ales în domeniul militar”, spune performerul nostru.

S-a prins în vârtejul muncii devotate, al determinării și al pasiunii pentru logică și a descoperit drumul reușitei, alături de mentorul lui.

 La prima participare, Raul înregistrează o performanță de excepție, prin care demonstrează că talentul se poate îmbina perfect cu dorința de autodepășire și cu sprijinul necondiționat al profesorului, cel care l-a făcut să-și dezvolte gândirea critică, să iubească această materie și să descopere tehnici noi de abordare a acesteia.

A devenit bun, învățând de la cel mai bun.„ Pasiunea mea pentru logică s-a născut datorită domnului profesor dr. Ovidiu Badea, care m-a susținut pe tot parcursul evoluției mele. Îi sunt foarte recunoscător pentru toată implicarea în pregătirea mea și cu siguranță voi participa și anul viitor”, încheie Raul.

xxx

Raul a obținut Premiul I la etapa județeană a Olimpiadei de Logică, cu al doilea a punctaj. În urma realizării clasamentului național, a obținut calificarea la etapa națională, pe locurile suplimentare, atribuite conform Metodologiei-cadru.

Felicitări, Raul, și mult succes la etapa națională!

Ne mândrim cu tine!