COLEGIUL MILITAR LICEAL „DIMITRIE CANTEMIR” – ARC PESTE TIMP

      Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir”, continuatorul tradiţiilor Liceului Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu, a aniversat luni, 4 iunie, un secol de existenţă.        Manifestările dedicate evenimentului centenar…

Comments Off on COLEGIUL MILITAR LICEAL „DIMITRIE CANTEMIR” – ARC PESTE TIMP

CULTURĂ ŞI TRADIŢIE PRIN INTERMEDIUL MUZICII

       În a doua decadă a lunii lui Florar, o delegaţie a Colegiului Militar Liceal “Dimitrie Cantemir”, formată din directorul adjunct al instituţiei, prof. dr. Aurel-Constantin SOARE, doi profesori (Elena…

Comments Off on CULTURĂ ŞI TRADIŢIE PRIN INTERMEDIUL MUZICII

EXPERIENŢĂ INEDITĂ ÎN ELVEŢIA

     Începând cu acest an şcolar, Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” a primit acceptul şi fondurile necesare de a organiza şi coordona cel de-al doilea proiect multilateral Comenius intitulat „Muzica…

Comments Off on EXPERIENŢĂ INEDITĂ ÎN ELVEŢIA

COLEGIUL MILITAR LICEAL “DIMITRIE CANTEMIR” CALIFICAT LA FAZA NAŢIONALĂ

           În a doua decadă a lunii martie, eleva sergent major Cristina Boşneag din Colegiul Militar Liceal “Dimitrie Cantemir” s-a calificat, pentru a doua oară consecutiv, la faza naţională a…

Comments Off on COLEGIUL MILITAR LICEAL “DIMITRIE CANTEMIR” CALIFICAT LA FAZA NAŢIONALĂ

DIN NOU LA NAŢIONALĂ

     Eleva fruntaş Roxana ŞTEFAN din Colegiul Militar Liceal “Dimitrie Cantemir” s-a calificat pentru al doilea an consecutiv la faza naţională a Olimpiadei de Limbă, Comunicare şi Literatură română. Talentul,…

Comments Off on DIN NOU LA NAŢIONALĂ

CANTEMIRISTĂ CALIFICATĂ LA FAZA NAŢIONALĂ A OLIMPIADEI DE FIZICĂ

    Eleva fruntaş Cristina DESPINA – STOIAN din Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” s-a calificat, de curând, la faza naţională a Olimpiadei de Fizică, competiţie ce se va desfăşura în…

Comments Off on CANTEMIRISTĂ CALIFICATĂ LA FAZA NAŢIONALĂ A OLIMPIADEI DE FIZICĂ

2012 – Anul Caragiale

     Anul 2012 este declarat Anul Caragiale, prilej cu care elevii şi profesorii de limba şi literatura română din Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” au organizat luni, 30 ianuarie, o…

Comments Off on 2012 – Anul Caragiale

Ziua Unirii Principatelor Române sărbătorită la Breaza           În fiecare an în a douăzeci şi patra zi a lunii lui Gerar, sărbătorim Ziua Unirii Principatelor Române, act de mare însemnătate…

Comments Off on