Excelență, tradiție și recunoștință la final de an școlar

  • Post author:
  • Post category:Stiri

Astăzi, 18 iunie 2026, în Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” s-a încheiat un capitol din istoria acestei instituții de prestigiu, care a format nu doar absolvenți, ci caractere, nu doar elevi performanți, ci lideri, nu doar viitori ofițeri, ci oameni pregătiți să-și asume responsabilitatea apărării valorilor naționale și democratice ale României.

A fost o zi a recunoștinței și a bilanțului, o zi în care gândurile tuturor s-au îndreptat către profesorii și  educatorii care au făcut din excelență o adevărată profesiune de credință, către cadrele militare care au modelat caractere și au cultivat spiritul datoriei, dar și către părinți care au încredințat acestei instituții ceea ce au mai de preț, copiii lor.

Și în acest an, elevii au reprezentat cu cinste colegiul la etapele județene și naționale ale olimpiadelor și concursurilor școlare, obținând numeroase premii și mențiuni,  în domenii precum: geografie, informatică, matematică, securitate cibernetică, cultură și spiritualitate românească, limba și literatura română, științele și disciplinele socio umane. Un loc aparte a fost ocupat de proiectele europene și parteneriatele cu instituții educaționale din state europene.

Performanțele școlare au fost completate de rezultatele de excepție la învățătură. Paisprezece elevi au obținut media generală 10, trei la clasele a IX-a, nouă la clasele a X- a și doi la clasele a XI-a.

La aceste reușite deosebite a contribuit și dezvoltarea continuă a infrastructurii educaționale a colegiului, care le-a oferit elevilor condiții de studiu compatibile cu exigențele secolului XXI.

Accesarea fondurilor europene prin PNRR pentru realizarea celor două laboratoare moderne de informatică a reprezentat încă un pas spre școala viitorului.

Și în acest an școlar, procentul de promovabilitate a fost de 100%, toți cei 654 de cantemiriști, dintre care 166 de absolvenți, au îndeplinit standardele de educație stabilite.

La momentul bilanțului le-au fost alături Secretarul de Stat în Ministerul Educației și Cercetării, profesor Sorin Ion, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, general-locotenent Leonard-Gabriel Baraboi, absolvent cantemirist, promoția 1993, locțiitorul comandantului Comandamentului Logistic Întrunit, general de flotilă aeriană Răzvan-Gabriel Brătulescu, absolvent cantemirist, promoția 1986, primarul orașului Breaza, Bogdan Novac, inspectorul școlar general adjunct, Magdalena-Maria Georgescu, de la Inspectoratul Școlar Județean Prahova, reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, ai academiilor categoriilor de forțe, cadre militare, profesori, părinți, prieteni, rude și absolvenți cantemiriști din promoții diferite.

Toți cei prezenți au dorit să fie alături de șoimii de la Breaza, dar și de directorul instituției, profesor dr. Aurel-Constantin Soare, care, după mai bine de patru decenii de activitate, și-a luat rămas bun de la Cantemir, locul căruia i-a dedicat întreaga sa carieră. Din anul 1983, când ca tânăr absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București și șef de promoție pe țară, a fost repartizat prin decret prezidențial la această prestigioasă instituție, și până astăzi, destinul său profesional s-a identificat cu destinul colegiului.

Ieșirea la pensie a două personalități emblematice ale comunității cantemiriste, doamna profesor Elena-Cristina Soare și domnul director, profesor dr. Aurel-Constantin Soare, a reprezentat un moment unic în istoria acestei prestigioase instituții de învățământ militar preuniversitar.

Pentru parcursul lor excepțional în cadrul Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir”, 43 de ani ca profesor de istorie și 28 de ani ca director, pentru domnul Soare,  respectiv 34 de ani ca profesor de limba franceză pentru doamna Soare, cei doi dascăli au fost omagiați și apreciați la cel mai înalt nivel.

În cadrul ceremoniei festive, au fost felicitați și recompensați cu diplome, plachete și distincții, expresii ale respectului, recunoștinței și aprecierii pentru performanțele și contribuțiile lor remarcabile.

Emblema de Merit „În Serviciul Armatei României”, clasa I, i-a fost conferită domnului director, profesor dr. Aurel-Constantin Soare, prin ordin al ministrului apărării naționale, pentru rezultatele deosebite obținute de-a lungul anilor.

Evenimentul nu a fost doar un moment aniversar, ci și o emoționantă întoarcere către OMUL care și-a pus amprenta asupra istoriei moderne a Cantemirului și care a contribuit decisiv la transformarea acestei instituții într-un adevărat reper al învățământului militar românesc și într-un brand al Armatei României.

Printre aplauze și priviri încărcate de admirație, timpul a părut să își încetinească mersul pentru câteva clipe, oferindu-ne privilegiul de a asculta încă o dată  un discurs rostit cu har, eleganță și profundă  dăruire de către profesorul dr. Aurel-Constantin  Soare, cel mai vechi profesor și cel mai longeviv director din istoria Cantemirului.

Dincolo de toate cuvintele frumoase adresate celor doi dascăli, rămân OAMENII. Exemple de profesionalism, dedicare și inspirație, lideri care au contribuit semnificativ la formarea zecilor de generații de elevi și la dezvoltarea mediului academic cantemirist.

Ceremonia de încheiere a anului școlar a cuprins, de asemenea, înaintarea în grad a elevilor, dezvelirea panoului de promoție, intonarea Imnului „Gaudeaumus Igitur” și a Imnului cantemirist, predarea-primirea cheii promoției, discursul elevului plutomier adjutant Theodor Pelmuș, înaintarea în grad a elevului cu cele mai bune rezultate la învățătură și simbolicul schimb de ștafetă între generații,

Elevi și profesori care au excelat în procesul instructiv-educativ au fost premiați din partea șefului Statului Major al Apărării. Diplomele au fost înmânate de către colonelul conferențiar universitar dr. Marius Păunescu, prodecan la Universitatea Națională de Apărare Carol I, care a dat citire și mesajului transmis de șeful Statului Major al Apărării cu ocazia finalizării studiilor liceale de către absolvenții colegiilor naționale militare, Promoția „Constantin Brâncuși-150”.

În cadrul festivității, comandantul colegiului, colonel Mihail Șerban-David, a oferit diplome de excelență distinșilor invitați, adresând, totodată, mulțumiri întregului personal cantemirist pentru contribuția adusă la succesul acestui an școlar.

Ceremonia s-a încheiat cu defilarea subunităților de elevi și a absolvenților, în acordurile Muzicii Reprezentative a MApN, într-o atmosferă încărcată de emoție, mândrie și recunoștință.

Felicitări tuturor pentru rezultatele obținute! Vacanță frumoasă elevilor și mult succes absolvenților la examenele care le vor deschide drumul către viitor!

Cu aleasă prețuire și profund respect, adresăm un gând de recunoștință doamnei profesor Elena-Cristina Soare și domnului director, profesor dr. Aurel-Constantin Soare.

Vă dorim o pensie îndelungată, liniște sufletească, ani frumoși alături de cei dragi și bucuria de a privi cu mândrie către generațiile pe care le-ați format și inspirat!