sept. 192022
 

După ce au învățat să se alinieze în formație, după primele teste inițiale și foarte multe activități noi, elevii din clasele a IX-a B, C și E au avut parte de un weekend plin de experiențe frumoase.  

Bobocii, alături de profesorii diriginți, Roxana Țonoiu, Claudia Dogaru, Elena Stan, și elevii gradați s-au bucurat de prima lor excursie, prilej de cunoaștere a istoricului colegiului și a unor monumente istorice din județele Dâmbovița și Prahova.

Conform tradiției și planificării, tinerii cantemiriști au vizitat Mănăstirea Dealu, Curtea Domnească și Castelul Peleș.

Cu toții au rămas profund impresionați de lecțiile primite, dar și de atmosfera care s-a creat pe parcursul celor două zile.  „Ceea ce părea la început doar o simplă excursie, a devenit o amintire greu de uitat pentru noi. Ne-am bucurat de momentele petrecute împreună în familia cantemiristă. Am reușit într-un timp foarte scurt să ne cunoaștem între noi, să legăm relații de prietenie de lungă durată, să ne ajutăm reciproc, pentru a ținti împreună cât mai sus, conform devizei: „Țintește sus, FII CEL MAI BUN!”, a transmis elev Antonia Dragomir.