O întâlnire de suflet cu profesorul Ion Stanciu, la 70 de ani
La împlinirea frumoasei vârste de 70 de ani, profesorul Ion Stanciu a fost felicitat, în pauza mare, de colectivul de cadre didactice şi…
La împlinirea frumoasei vârste de 70 de ani, profesorul Ion Stanciu a fost felicitat, în pauza mare, de colectivul de cadre didactice şi…
Elevi cu înclinaţii deosebite pentru studiul matematicii, din Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” s-au remarcat la cea de-a XXI –a ediţie a Concursului Naţional de…
În perioada 25-27.03.2015, Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” a găzduit Campionatele militare de cros, şah şi minifotbal, desfăşurate sub egida Biroului Educaţie Fizică din Statul Major…
În perioada 25.03-27.03.2015, Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir” găzduieşte etapa finală a Campionatelor militare de cros, şah şi minifotbal, competiţie sportivă de tradiţie, menită să promoveze…
Luni, 23 martie a.c., în Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir”, instituţie prestigioasă de învăţământ preuniversitar cu peste un secol de existenţă educativă şi de performanţă…
În Colegiul Naţional Militar ,,Dimitrie Cantemir”, instituţie încadrată armonios în învăţământul preuniversitar românesc, valorile şi atitudinile care coordonează activitatea sunt dorinţa de perfecţionare continuă, performanţa şi excelenţa. În acest mediu…
Performanţă şi valoare, efort şi dăruire, tensiune şi devotament, eficienţă şi pragmatism – sunt termeni definitorii ai demersului educaţional promovat de Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, instituţie al cărei palmares…
Elevul fruntaş Onisim Roşu, din Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir”, a păşit cu dreptul pe un drum ce îi poate deschide porţi spre unul dintre cele mai…
Vineri, 13 martie a.c., în Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir”, instituţie prestigioasă de învăţământ preuniversitar, cu peste un secol de existenţă educativă şi de performanţă, s-a desfăşurat…
Cu prilejul sărbătoririi zilei de 8 Martie, în semn de recunoştinţă şi preţuire pentru toate doamnele şi domnişoarele din Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir”, “artiştii” cantemirişti…