Ziua Armatei României în școli

  • Post author:
  • Post category:Stiri

Elevii Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir” au promovat cariera militară în cadrul proiectului „Ziua Armatei României în școli”, organizat de Ministerul Apărării Naționale.

Prezenți în colegii și licee din județele Argeș, Brăila, Brașov, Covasna, Prahova, Teleorman, precum și din capitală, cantemiriștii le-au împărtășit colegilor mai mici din experiențele lor, despre cum este să fii elev militar, ce oprtunități au în cadrul colegiului și după absolvirea lui, precum și pașii pe care îi au de urmat pentru a trece cu brio de procesul de selecție și admitere.

Foarte mulți dintre elevi au fost prezenți în școlile gimnaziale unde au învățat, pentru a-i încuraja pe cei dornici să decopere oportunitățile unei cariere bazate pe disciplină, performanță, responsabilitate, camaraderie și respect reciproc.

Prin efort comun și spirit de echipă, liceenii militari de la Breaza au contribuit la promovarea tradițiilor și valorilor Armatei României în rândul tinerei generații, devenind, totodată, ambasdori ai educației militare.

Îi felicităm pe toți elevii noștri pentru modul exemplar în care au reprezentat colegiul!

Vacanță plăcută!