Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” a demonstrat măiestria sa instituționalä și a obținut la examenul național de Bacalaureat rezultate de nivel național.
120 de absolvenți cantemiriști declarați REUȘITI la acest examen al maturității au făcut dovada competențelor dobândite în liceu în cadrul probelor scrise, pe care le-au tratat cu maximă seriozitate.
Cea mai mare medie la băieți, 9,93, a fost obținută de Adrian-Alexandru Buturugă. La fete, Mara Zapca a obținut cea mai mare medie, respectiv 9,91.
Perseverenți, serioși, inteligenți și preocupați pentru viitorul lor, sunt modele demne de urmat de colegii lor mai mici.
Media generală 9,13 după contestații, cea mai mare medie între colegiile naționale militare, 28 de note de 10, adică 23,33 %, dintre care 12 la Matematică, 10 la Fizică, 3 la Chimie, 2 la Biologie și 1 la Limba și Literatura Română, 85 de medii între 9,01 și 9,93, adică 70,83%, sunt rezultate care arată că elevii de la Breaza au făcut pasul către exigențele secolului al XXI –lea.
Meritul este al tuturor celor implicați în procesul instructiv-educativ: profesori, comandanți, instructori, cei care cu talent și vocație i-au călăuzit pe drumul complex al cunoașterii.
Absolvenții Promoției 100 formați în Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” sunt cei care vor fi, cu siguranță, parte a elitelor care își vor pune amprenta asupra evoluției Armatei.
Vă felicităm pe toți și vă dorim cât mai multe succese și realizări în viitor!
Ne mândrim cu voi!