iun. 092022
 

La doar câteva zile de când instituția noastră a aniversat 110 ani de existență, am marcat joi, 9 iunie 2022, într-un cadru solemn, festivitatea de încheiere a anului școlar 2021-2022 și de absolvire a Promoției „Încoronarea de la Alba Iulia-100”, o sărbătoare a maeștrilor și discipolilor, a educației, a cunoașterii, a emoției, a învățământului cantemirst.

Împreună, elevi, profesori și instructori militari au parcurs un drum plin de împliniri, presărat cu realizări și succese obținute în activitatea școlară și extrașcolară. „Prin efortul întregului personal, al implementării facilităților de educație moderne, oferite de Comandamentul Logistic Întrunit, prin deschiderile internaționale oferite de pachetele de programe ERASMUS+ și prin implicarea elevilor în diversele activități de învățământ, militare și sportive, instituția noastră a parcurs un drum al confirmării și în acest an școlar. Felicitări elevi, dascăli și instructori militari deopotrivă!”, a transmis comandantul colegiului, colonel dr. ing. Aurel Constantin Neagu.

Toți cei 472 de liceeni militari, 119 absolvenți și 353 de elevi, au fost declarați promovați.

Mediile foarte bune obținute în acest an școlar, cele aproape 200 de premii și mențiuni, de la olimpiade și concursuri, care au completat palmaresul cantemirist, și, nu în ultimul rând, performanțele celor care au dus numele instituției dincolo de granițele țării, vin să evidențieze munca depusă și efortul continuu al celor implicați: elevi, profesori, instructori militari și părinți.

Conform tradiției, festivitatea de premiere a fost condusă de directorul adjunct al instituției, domnul prof. dr. Aurel-Constantin Soare.

Ca în fiecare an, au contribuit la premierea performerilor oameni generoşi, foști absolvenți sau fiii acestora și profesorii actuali, care au înţeles că a răsplăti şi în alte forme eforturile celor mai merituoşi este un mic act la marea devenire a liceenilor în uniforma militară cu lampas.

Alături de elevii și profesorii care și-au înscris numele în cartea performanței, au participat locțiitorul comandantului Comandamentului Logistic Întrunit, domnul general-maior Ionel Cristea, locțiitorul șefului Direcției Instruire și Doctrină din Statul Major al Apărării, domnul colonel Vasile ENE, absolvent cantemirist, primarul orașului Breaza, domnul Bogdan Cristian Novac, părinți, absolvenți din promoțiile anterioare și invitați.  

Cuvinte frumoase au fost adresate de distinșii oaspeți, atât de la tribuna oficială, dar și personal.

Momente emoționante precum trecerea în revistă a subunităților de elevi, prezentarea mesajului șefului Statului Major al Apărării, înaintarea în grad a elevilor, festivitatea de premiere a celor mai merituoși cantemirști, acordarea premiilor de tradiție din Cantemir, premierea primilor 10 elevi din promoție, schimbul de ștafetă între generații, dezvelirea panoului de promoție, în acordurile „Imnului Gaudeamus”, interpretat de corul colegiului și absolvenți, predarea-primirea cheii promoției, defilarea elevilor și a absolvenților au completat tabloul unei zile memorabile.

Șeful Statului Major al Apărării, domnul general Daniel Petrescu, a oferit diplome de excelență, diplome de onoare și diplome de merit, cadrelor didactice și elevilor care s-au evidențiat pe parcursul anului școlar 2021-2022. Distincțiile au fost înmânate de locțiitorul șefului Direcției Instruire și Doctrină din Statul Major al Apărării, domnul colonel Vasile ENE.

Au fost nominalizați profesorii: Nicoleta Dichei, informatică, Bianca Stanciu, Limba și literatura română, Roxana Țonoiu, geografie, Dănuț Ionescu, istorie, Ovidiu Badea, socio-umane și liceenii care au înregistrat performanțe în competițiile de nivel înalt: elev caporal Ștefan Alexandru Dediu,  Premiul II la etapa internațională a Olimpiadei de Informatică Aplicată – AcadNet-2022, elev fruntaș Ștefan Alexandru Dobre, Premiul III la Olimpiada Națională de Istorie, elev caporal Daria Ruse, Mențiune la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română, elev fruntaș Diana Nicolae, Mențiune la Olimpiada Națională de Geografie, elev caporal Mihnea Ciupitu, Mențiune la Olimpiada Națională de Lingvistică.

În gradul de elev plutonier adjutant a fost avansată eleva Patricia Bărbuță, care a obținut în cei trei ani de studiu media 10.00.

Personalităţi din rândul elevilor care au dovedit ambiţie maximă, perseverenţă şi responsabilitate în actul însuşirii cunoştinţelor, au obţinut cele mai mari medii anuale:

9,97  – elev fruntaș Răzvan Manea, la clasa a IX-a;

10.00 – elev caporal Daria Ruse, la clasa a X-a;

10.00 – elev plutonier adjutant Patricia Bărbuță, la clasa a XI-a;

10.00 – elev sergent Petru Radu Bănulescu, la clasa a XI-a;

10.00 – absolvent Dănuț Armencescu, la clasa a XII-a;         

Pentru absolvenții promoției a 98-a, care și-au însușit codul de onoare al cantemiristului veritabil și l-au integrat în ținuta lor morală a fost ultima defilare în Cantemir, în aplauzele tuturor celor prezenți.

Printre performanțele de excepție ale promoției se numără cea a absolventei Ingrid Vârlan, admisă la Academia Militară „West Point” din Statele Unite ale Americii. Performera noastră a obținut Premiul I la finalul clasei a XII-a, cu media 9,97.

Prima în promoție a terminat eleva plutonier adjutant absolvent Eva-Antonia Nedelcu, cu media 9,95, calculată pe toți anii de studii, secondată de absolventul Dănuț Armencescu, cu media 9,94. „Noi, absolvenții, încheiem astăzi parcurgerea acestei etape a vieții, etapă în care am pătruns plini de emoție si frică de necunoscut. Și încheiem cu aceeași emoție, având însă o mare satisfacție…. întemeierea unei familii. Am pășit străini și vom pleca O FAMILIE. Aici ne-am cunoscut și ne-am dat unul altuia puterea pentru a ne ridica, puterea de a crede în noi. Nu am cuvinte sa exprim ce simt acum, ce simt pentru acest liceu, pentru colegi, dascăli și instructorii militari și ceea ce simt pentru acest sfârșit. Însă, concluzia logică a oricărui sfârșit este un nou început. Unul pentru care noi suntem pregătiți. Toate cunoștințele cumulate în acești patru ani, dobândirea sau, mai bine spus, câștigarea acestui spirit cantemirist ne vor fi precum o călăuză în următoarea etapă a vieții noastre”, a transmis Eva, reprezentanta absolvenților promoției 2018-2022.

Felicitări tuturor!

Vacanță plăcută elevilor și mult succes absolvenților la examene și în viață!

xxx

Festivitatea de premiere s-a desfășurat pe parcursul a două zile consecutive, miercuri, 8 iunie și joi, 9 iunie.