nov. 062023
 

Prima zi după vacanță a debutat în Cantemir cu programul „Săptămâna verde”, prilej pentru elevi și profesori să realizeze activități educaționale conform planificării, menite să contribuie la prevenirea schimbărilor climatice și la protejarea mediului înconjurător.

Luni, 6 noiembrie, elevii s-au aflat alături de cadrele didactice din colegiu și de invitații speciali, în cadrul activităților de ecologizare, creative și despre o viață sănătoasă.

O discuție despre respect și politețe a fost propusă de domnul profesor dr. Ovidiu Badea, de la catedra de Socio-Umane, pe care eleva plutonier adjutant Daria Ruse a descris-o în câteva cuvinte:  „O discuție în care s-au schimbat idei între generații, o discuție benefică, menită a pune bazele sau a consolida principalele calități ale caracterului uman și ale conduitei ofițerești.”

Valentin Bălan, ranger în cadrul Parcului Național Bucegi, le-a vorbit cantemiriștilor despre flora, fauna, rezervațiile, zonele protejate, traseele turistice din Bucegi și ce pot face la munte în funcție de sezon. Lecția i-a purtat pe elevi nu numai la înălțime și prin locurile frumoase ale Parcului Natural Bucegi, dar i-a provocat să aducă în prim-plan și cunoștințele de la orele de geografie. Foarte mulți dintre elevii participanți sunt pasionați de activități montane și au considerat această întâlnire interesantă și foarte utilă.

Toamna i-a găsit pe elevii claselor a XII-a în pași de vals, alături de antrenorul de dans sportiv Florin Baboi.

Toate activitățile desfășurate au rolul de a-i aduce pe elevi în echilibru cu natura, pentru înțelegerea mai bine a problemelor lumii contemporane și găsirea celor mai bune soluții pentru o viață armonioasă și de a-i ajuta să-și manifeste creativitatea, îmbinând într-un mod atractiv, teoria cu aplicațiile practice.