apr. 072022
 

Medeea Zafiris este elevă în clasa a IX –a la Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” și este o sportivă de excepție, cu un palmares impresionant, demn de o campioană, care de aproape patru luni are centura neagră 1 Dan.

Pe lângă cariera sportivă, a decis să facă și carieră  în armată.

            Faptul că a ales să devină un șoim cantemirist reprezintă  motiv de mândrie pentru toți cei care-i călăuzesc pașii pe drumul cunoașterii și al devenirii ca ofițer al Armatei României.

 În cadrul colegiului, susținem toți elevii care doresc să facă performanță în diverse domenii de activitate.

Medeea, a ieșit, deja, din formație și se evidențiază prin modul de viață și cel de gândire pe care l-a căpătat în cei unsprezece ani de karate practicați, dar și prin curiozitatea intelectuală, voința, determinarea și dorința de lucru în echipă, calități specifice elevului de colegiu militar.

Dispusă să muncească enorm pentru îndeplinirea visului ei, ne-a arătat că totul este posibil atunci când știi ce vrei.

Frumoasă, modestă, ambițioasă și cu o dorință constantă de reușită, tânăra cantemiristă a învățat de mică să persevereze pentru a-și atinge, pas cu pas, obiectivele și a dobândi acele abilități necesare unui adevărat luptător.

A avut un start spectaculos și promițător încă de la debut, în care disciplina și ambiția, valori insuflate din familie,  au fost valorile după care s-a ghidat.

De la vârsta de cinci ani practică karate, sub îndrumarea antrenorului ei, Aurelian Nicolae, alături de care a reușit să facă performanță la nivel național și internațional. 

Cea mai recentă realizare vine de la Campionatul european de karate SKDUN, care a avut loc în localitatea Subotica, din Serbia, în perioada 1-3 aprilie 2022.

Medeea a confirmat pregătirea foarte bună, reușind să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Kumite echipe mixt și să obțină patru medalii de argint la Kata individual, la Shobu Sanbon Kumite individual, la Shobu Ippon Kumite individual și la Kumite echipe feminin.

Prin sport a învățat să-și descopere punctele tari și pe cele slabe, punându-le în evidență pe primele și îmbunătățindu-le pe cele din urmă și, mai mult decât atât, a căutat să-și depășească limitele, fără să sacrifice timpul acordat studiului.

Că este pasionată de artele marțiale nu mai este un secret pentru nimeni, dar faptul că este componentă a echipei feminine de handbal a colegiului, este un mare plus pentru noi. Am văzut-o evoluând și am admirat-o pentru dăruirea pe care a arătat-o pe terenul de sport, acolo unde, împreună cu echipa, s-a evidențiat în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, obținând locul al II –lea la etapa județeană.

Felicitări, Medeea, și mult succes în continuare!

Ne mândrim cu tine!