Apr 032026
 

Astăzi, 19 martie 2026, viitorii absolvenți ai Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir” au marcat tradiționalul eveniment 101 zile până la examenul de Bacalaureat, în prezența comisiei de control, a cadrelor militare, a profesorilor, a diriginților și a colegilor mai mici.

Acest moment nu a fost tratat doar ca o simplă numărătoare inversă, ci ca o ocazie de reflecție asupra parcursului lor, cu ani de învățare, prietenii, provocări și reușite care i-au format nu doar ca elevi, ci ca oameni.

Evenimenul a inclus o reinterpretare a piesei „Bacalaureat” de Ion Luca Caragiale, adaptată cu umor realităților cotidiene și trecută prin filtrul regulamentelor militare, precum și momente muzicale și coregrafice care au ilustrat evoluția personală și colectivă a elevilor.

Astfel, cantemiriștii și-au exprimat recunoștința față de cadrele didactice, instructorii militari și diriginți, care, cu răbdare, exigență și dedicare, le-au ghidat pașii și i-au învățat ce înseamnă disciplina, camaraderia, onoarea, responsabilitatea și performanța.

Finalul evenimentului s-a transformat într-un moment de unitate și prietenie, în care elevii s-au reunit cu diriginții, hotărâți să ducă mai departe, în sala de examen și dincolo de ea, toate valorile însușite în colegiu.

Felicitări și mult succes la examene și în viață!