
Întrecerile sportive desfășurate cu prilejul Zilei Armatei României au reunit la start liceeni militari din Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”, care și-au pus în valoare calitățile fizice, tenacitatea, determinarea și pregătirea în cadrul competiției „Cupa 25 Octombrie”.
Pe parcursul săptămânii, i-am văzut în acțiune, pe teren sau în sala de sport, unde au avut un comportament exemplar, au promovat spiritul de echipă și fairplay-ul, alături de antrenorii și profesorii de educație fizică.
Printre elevi au fost prezenți în premieră și „boboci” din clasa a IX-a.
Astăzi, înainte de plecarea în vacanță, toți participanții au fost felicitați de către conducerea instituției.
Locțiitorul comandantului, colonel Mihail Șerban-David, i-a evidențiat pe cantemiriști, după care le-a oferit diplome și medalii celor mai merituoși dintre ei.
La final, au fost declarați învingători toți elevii care au participat la această frumoasă competiție.
Felicitări tuturor!





