nov. 152022
 

În miez de toamnă aurie, elevii claselor a IX-a F și a X-a B de la Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” au pornit pe urmele făuritorilor de neam și țară, alături de doamnele diriginte, profesor de limba și literatura română Steliana Mihaela Lambru și prof. de matematică Daniela Oprea.

O escală prin orașul de la poalele Tâmpei, le-a oferit liceenilor militari prilejul de a vizita Muzeul Primei Școli Românești, aflat în incinta Bisericii „Sf. Nicolae” din vechiul cartier românesc „Șchei”, unde au putut admira sălile și expozițiile tematice cu cărți și documente vechi de o valoare inestimabilă pentru poporul român.

 „Puţini dintre noi, care avem imprimante pe birou, ştim astăzi cum se tipărea o carte acum cinci sute și mai bine de ani. Și mai puțini știm că acest proces era anevoios, că fiecare pagină a unei cărţi era sculptată manual, într-o placă de lemn, că fiecare pagină era, la început, ca o sculptură și că, pentru o carte care putea avea între 300 și 500 de pagini, era nevoie de tot atâtea sculpturi, care erau imprimate, în oglindă, pe hârtie fină și de cea mai bună calitate pentru acele timpuri.

Toate acestea și multe altele despre începuturile culturii noastre, despre apariția primelor tipărituri în limba română, dar mai ales despre cât de mult îi datorăm diaconului Coresi în forma limbii utilizate de noi cei de azi, le-au aflat elevii noștri, tot atunci.

Gazda întâlnirii, a fost, așa cum el însuși ne-a întâmpinat, „colegul mai mare, Ioan”, care ne-a „primit acasă” și ne-a purtat pe aripi de poveste, până departe în timp, pe măsură ce pașii vizitatorilor îl însoțeau în fiecare dintre încăperile muzeului.

Printr-un farmec aparte, dublat de un talent de povestitor pe măsură, domnul Ioan ne-a prezentat din exponatele muzeului, sala de clasă unde odinioară își vor fi găsit drumul spre înțelepciune generații și generații de învățăcei, cărți vechi de o valoare inestimabilă, tipărite cu caracter chirilic, tiparnița cea vestită acum sute de ani a diaconului Coresi, și nu în ultimul rând, sala de artă medievală românească, acolo unde elevii noștri au intonat la unison, fără greșeală sau poticnire patru din cele 11 strofe ale imnului național.

Culegând impresii „la cald” de la elevi, aceștia au fost nu numai încântați de aventura întru cunoaștere, ci pot, spune, de-a dreptul fascinați de întâlnirea cu istoria la ea acasă, de întâlnirea cu adevăratele valori ale neamului românesc”, a spus prof. Lambru.

Text: Grațiela Mihăescu

Foto: Denis Popovici