oct. 232014
 

   În a doua decadă a lunii octombrie, elevul fruntaş Alexandru Buterez, din Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir”, a reuşit performanţa extraordinară de a se clasa pe locul VII la Campionatul Mondial de Karate WUKF pentru copii, cadeţi şi juniori de la Szczecin (Polonia). Alexandru, un tânăr excepţional, care face cinste instituţiei din care cu mândrie face parte, s-a numărat printre cei 1500 de sportivi care au păşit pe tatami la cea mai mare competiţie de kararte din lume confirmând, din nou, pregătirea asiduă într-un domeniu care presupune multă muncă, seriozitate şi, nu în ultimul rând, pasiune. În anul 2014, Alexandru şi-a completat palmaresul cu o medalie de aur obţinută la Campionatul Naţional de Karate şi cu o medalie de aur, una de argint şi două de bronz obţinute la Campionatul European de Karate.

În cadru solemn, pe platoul instituţiei, în prezenţa tuturor colegilor şi a cadrelor militare, Alexandru a fost felicitat de comandantul colegiului, colonel Horia Stănescu pentru curajul, dăruirea şi ambiţia de a se clasa printre primii 10 sportivi practicanţi de karate la categoria lui de vârstă.

buterez