oct. 272014
 

    Moment simbolic în istoria poporului român, înscris în calendarul sărbătorilor noastre de suflet, 25 Octombrie este Ziua Armatei României, o zi care a rămas întipărită în sufletele cantemiriştilor ca o dată istorică în care Ţara îşi sărbătoreşte Armata, pe cei care au fost şi sunt în slujba ei.

Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, instituţie prestigioasă de învăţământ preuniversitar a Armatei României, organizează, an de an, o serie de manifestări dedicate sărbătoririi Zilei de 25 Octombrie.

În acest an, seria manifestărilor a fost deschisă cu proiectul „Ziua Armatei în Şcoli”, organizat de MApN, în cadrul căruia Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” a răspuns prezent, participând alături de reprezentanţi ai Birourilor Informare Recrutare la o serie de activităţi menite a face cunoscute în rândul tinerilor etapele accederii către frumoasa carieră militară.

Activităţile au continuat, pe rând, cu Ziua Porţilor Deschise, Cupa 25 Octombrie, vizite la instituţii muzeale importante, expoziţii de carte şi evocări.

Vineri, 24 octombrie a.c., pe platoul instituţiei, în prezenţa întregului personal al colegiului s-a dat citire Ordinului ministrului apărării naţionale şi a Mesajului şefului Statului Major al Forţelor Terestre, cu prilejul Zilei de 25 Octombrie. În aceeaşi zi, în cadru organizatoric, câştigătorii Cupei 25 Octombrie, care şi-au pus în valoare calităţile sportive, spiritul de echipă, tenacitatea şi tinereţea, în cadrul jocurilor de handbal, volei şi baschet au fost  distinşi cu diplome şi cupe. La final, acordurile şi versurile Imnului Eroilor au răsunat pe tot platoul, întreaga activitate finalizându-se cu defilarea colegiului.

Manifestările dedicate Zilei Armatei României s-au încheiat, sâmbătă, 25 Octombrie cu un ceremonial militar şi religios de depuneri de coroane, jerbe şi buchete de flori la Monumentul Eroilor din Breaza, la care au luat parte cadre militare active, în rezervă şi în retragere, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi elevi.

Prin semnificaţia  sa, această zi readuce în memoria noastră faptele de arme ale ostaşilor căzuţi pe câmpurile de luptă pentru apărarea fiinţei naţionale şi a gliei strămoşeşti, pentru libertate şi siguranţa noastră. Este ziua în care ostaşii Armatei Române au pus capăt ocupaţiei străine, eliberând ultimele plaiuri de pământ românesc.

La mulţi ani, Armatei României!

Foto: m.m. principal Nicolae Milea

[flagallery gid=111]