oct. 232014
 

      Devenită  un simbol al eroismului milenar al Neamului Românesc, al jertfelor pentru păstrarea identităţii naţionale în situaţii tulburi ale epocilor trecute, ziua de 25 octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca o dată istorică  în care Ţara îşi sărbătoreşte Armata, pe cei care au fost şi sunt în slujba ei.

Cu acest prilej,  miercuri,  22 octombrie a.c., un  grup  de 38 de elevi, de la clasele a IX –a – a XI –a, însoţit  de  prof. Elena-Cristina Soare, prof. dr. Aurel-Constantin Soare şi plt. adj. Nicolae Catrinescu, a avut oportunitatea de a vizita una dintre cele mai importante instituţii muzeale ale României „Muzeul Militar Naţional- Ferdinand I”.

Elevii fermecaţi de cunoştinţele ghidului au admirat expoziţia muzeului, dedicată Primului Război Mondial, ce prezintă aproximativ 6% din patrimoniu, ilustrat prin obiecte legate de domeniul militar, fără să se limiteze exclusiv la acestea.

„Vizitarea muzeului a reprezentat o călătorie în timp şi spaţiu, un prilej de a descoperi şi admira modurile în care sunt recreate diferite epoci istorice”, ne-a mărturisit elev caporal Ana Tănase.

Modern, actual prin tot ceea ce prezintă în fiecare sală, această instituţie muzeală ridică – prin exponatele sale – prestigiul şi onoarea trecutului la rang de respect şi încredere în forţele esenţiale ale celor care au clădit perenitatea acestui popor pe aceste meleaguri, a afirmat prof. dr. Aurel-Constantin Soare.

În aceeaşi zi, reprezentanţii Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” au vizitat Muzeul Naţional de Artă şi Ateneul Român.

[flagallery gid=110]