apr. 122019
 

Lotul sportiv al Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza a revenit acasă, în aplauzele conducerii instituţiei şi a colegilor, de la Campionatul militar de orientare, cros, şah şi minifotbal, competiţie de tradiţie în Armata României,  unde a demonstrat că antrenamentele, sudoarea şi efortul depus nu au fost în zadar, reuşind clasarea pe locul I la trei dintre disciplinele de concurs:cros, orientare şi şah. La minifotbal s-au situat pe locul al IV –lea.

 Dacă în clasamentul pe echipe au reuşit performanţe notabile, şi în cel individual s-au distins prin locurile obţinute şi medaliile care le încununează munca şi efortul constant pentru performanţă.

4 cupe (cros, orintare, şah, orientare ştafetă) şi 22 de medalii au cucerit tinerii cantemirişti, dintre care: 21 de aur (8 la cros, 10 la orientare şi 3 la şah) şi una de bronz la şah.

Campionatul militar de orientare, cros, şah şi minifotbal s-a desfăşurat la Alba-Iulia, unde elevii celor cinci colegii naţionale militare şi-au demonstrat, pe de o parte, aptitudinile şi spiritul competitiv şi, pe de altă parte, şi-au evaluat capacităţile şi pregătirea pentru cea de-a doua competiţie, „Olimpiada de vară a sportului militar liceal”, cunoscută sub numele de „Spartachiada”, care se va desfăşura, în luna mai, la Câmpulung-Moldovenesc.

Felicitări sportivilor, antrenorilor:Victoria Buzoianu, Cătălin Dobrin,  Costin Plăvăceanu şi şefului de lot, Mihai Bîrlă.

Vivat, Cantemir!

Foto: Graţiela Mihăescu

 Posted by at 2:12 am
Gravityscan Badge