nov. 252019
 

Elevi şi cadre militare din Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir”, prezenți în garnizoana București pentru pregătirea în vederea participării la Parada Militară Națională de pe 1 decembrie, au rezonat la unison cu personajul principal al Târgului  Gaudeamus – CARTEA.

Duminică, 24 noiembrie, într-o atmosferă prietenoasă şi destinsă a lumii fascinante a cărţilor, reprezentanţii instituţiei noastre au avut posibilitatea să descopere oferta editorială a celei de-a 26-a ediții a celui mai important eveniment cultural de tip expozițional din România. Ocazie deosebită pentru liceenii militari de a răsfoi paginile cărților și de a alege dintre sutele de volume, pe cele care le-au atras atenția pentru a fi lecturate într-o zi mohorâtă de duminică.

“Azi am avut ocazia să trecem pe lângă sute, chiar mii de cărți, să cunoaștem și să interacționăm cu autori ale acestora în vederea deschiderii universului cultural”, ne-a spus elev fruntaș Ingrid Vârlan.