iun. 062017
 

„DEVELOPING ENGLISH THROUGH ART – ORIENTED ACTIVITES”, proiectul ERASMUS+ în care Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” a fost implicat, începând cu 01 septembrie 2015, a luat sfârşit pe 2 iunie 2017.

Obiectivele principale ale acestui proiect au fost construite în jurul valorilor şi al competenţelor europene consacrate. Elevii implicaţi în activităţile proiectului şi-au îmbunătăţit atât competenţele lingvistice de exprimare în limba engleză, cât şi competenţele digitale, prin folosirea mijloacelor TIC şi a unor aplicaţii pentru telefoanele mobile care au fost create de către cadrele didactice.

Produsul final al acestui parteneriat- va constitui o resursă educaţională de mare ajutor în învăţarea limbii engleze.

Sâmbătă, 3 iunie 2017, la Cercul Militar Naţional-Bucureşti, a avut loc evenimentul de multiplicare, care a marcat închiderea proiectului european. Au participat 132 cadre didactice, de diverse specialităţi, din judeţul Prahova, din Bucureşti, precum şi 19 profesori din Bulgaria, alături de 3 colegi din Cipru (alţii decât membrii din proiect). Au fost alături de noi şi ne-au susţinut colegii din cancelaria cantemiristă.

Au fost prezenţi:

– col Dragoş Haralambie, şeful secţiei învăţământ din Statului Major al Forţelor Terestre;

– lt col Mihaela Haralambie, din partea Direcţiei Management Resurse Umane;- inspector pentru integrare europeana şi proiecte europene, Aurel Graur, de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova;

– col Doina Mureşan, comandantul Colegiului Naţional Militar “Dimitrie Cantemir”.  Programul evenimentului a cuprins: o sesiune în plen, cu prezentarea proiectului şi a produsului final-manualul virtual de învăţare a limbii engleze, prin activităţi bazate pe artă şi o sesiune pe ateliere, moderate de partenerii nostri din proiect.

Cadrele didactice prezente la evenimentul de multiplicare au primit certificate de participare.

Proiectul s-a terminat. Am învăţat multe şi am realizat lucruri de care suntem foarte mândri. Dar, cel mai important, am creat legături cu oameni din şapte zări. Le-am cunoscut ţările, cultura, obiceiurile şi, cine ştie, poate drumurile noastre se vor mai întâlni.

Prof. Elena-Cristina Soare

[flagallery gid=388]