dec. 012019
 

De Ziua Naţională a României, la 101 ani de la Marea Unire, detaşamentul Colegiului Național Militar “Dimitrie Cantemir”, condus  de comandantul instituţiei, colonel dr. ing. Aurel-Constantin Neagu, el însuși absolvent cantemirist, promoția 1986, a trecut cu emoţie şi mândrie pe sub Arcul de Triumf.

„Defilarea de Ziua Națională a României pe sub Arcul de Triumf este vis de o viață, motiv de mândrie pentru mai multe generații…Trecerea pe sub Arcul de Triumf este un semn de biruință, de întregire și de grandioasă celebrare a neamului și spiritului românesc”, a spus elev fruntaș Ingrid Vârlan.

Garda Drapelului, formată din șase elevi a fost condusă de maior Claudiu-Dumitru Ţonoiu, aflat la a 8 –a participare, la Parada Militară Națională.

 Drapelul de luptă, simbolul onoarei, vitejiei și gloriei militare, pe a cărui lance stau așezate distincțiile conferite la împlinirea a 95 și 100 de ani de existență, a fost purtat de elev caporal Theodor Morteci.

Au urmat cei 50 de elevi, hotărâți să îndeplinească misiunea încredințată. Colegi și camarazi, cu toții s-au ridicat la nivelul așteptărilor, ducând tradiția mai departe.

Cu emoţie în inimi şi cu gândul la sacrificiul înaintaşilor noştri, liceenii militari au dat onorul poporului român, la marea noastră sărbătoare.

Pentru acest eveniment, indiferent de condiţiile meteo, elevii s-au pregătit intens atât în colegiu, cât şi în cadrul antrenamentelor întrunite desfăşurate în capitala ţării, pe terenul de instrucție Ghencea, dar și în Piața Arcului de Triumf.

Chiar dacă la unele repetiții ploaia și noroiul au îngreunat bocancii, cantemiriștii au fost la înălțime, pașii lor de defilare sincronizându-se perfect cu importanța marelui eveniment.

Marea Unire a fost şi rămâne pagina cea mai frumoasă a istoriei româneşti, măreţia ei constând în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale a fost fapta istorică a întregii naţiuni române.

Vă mulţumim pentru seriozitatea cu care v-aţi pregătit şi pentru implicarea de care aţi dat dovadă.

Aţi fost la înălţime!

Suntem mândri de voi!

La mulți ani, România!

La mulți ani, români!