An de an, elevii cantemiriști cu o sensibilitate estetică și creativă aparte își valorifică talentul, originalitatea și își depășesc limitele în cadrul competițiilor de nivel înalt, unde ating diferite niveluri de dificultate pentru a se afirma ca tinere talente în domeniul creației literare.
La numeroasele realizări de succes ale „șoimilor cantemiriși” pe tărâmul limbii și literaturii române se adaugă, astăzi, și cele ale liceenelor: Roberta, Daria și Viviana
Imaginația, complexitatea și dragostea ce o poartă literaturii și marilor ei reprezentanți s-au reflectat în lucrările trimise de tinerele creatoare la Concursul literar interregional „Nichita Stănescu-Dreptul la timp”, ediția XXXIII.
Elev caporal Roberta Ioana Ursu a fost distinsă cu Premiul al II –lea, la secțiunea eseu critic. Două dintre cele trei Premii III oferite au revenit elevelor Viviana Mihaela Purcărea-Ciulacu și Daria-Ioana Ruse, la secțiunea eseu critic, respectiv proză.
Distincțiile primite vin să dezvăluie afinitatea pe care o au pentru lumea infinită a literaturii pe care o descifrează sub atenta îndrumare caldă a iubitorilor dascăli: Mihaela-Steliana Lambru, Bianca Stanciu și Irina Grecu.
„Pasiunile sunt vânturile care umflă pânzele corabiei; uneori o scufundă, dar fără ele corabia n-ar putea merge.” Voltaire. Scrisul este o pasiune pe care am dobândit-o odată cu prima atingere a condeiului, și, pe care am purtat-o apoi cu mine în fiecare etapă a vieții. Fiecare pas pe drumul dezvoltării mele a lăsat adânc întipărită amprenta unui cuvânt, pe care apoi, sub atenta îndrumare a unor dascăli implicați, am modelat-o, înșiruind pagini întregi cu gânduri și reflecții. Viața cazonă nu m-a îndepărtat de pasiunea mea, ci, din contră, m-a ajutat să mă dezvolt emoțional, să am o viziune mai profundă asupra lumii și totodată a literaturii. Participarea în cadrul concursului „Nichita Stanescu- Dreptul la timp” a reprezentat o oportunitate de a pătrunde printre versurile marelui poet, de a reflecta asupra unor idei, de a aduna gânduri, de a crea un întreg, un univers literar ce mă definește”, elev Daria-Ioana Ruse.
Tudor Arghezi a spus odată un mare adevăr: „Pretutindeni și în toate este poezie”. Adevărul este însă relativ și adesea se profilează în spatele nostru ca o umbră a subiectivității, așa că tot ce pot afirma este că în viața mea, poezia este pretutindeni și în toate. Învățând la un colegiu cu specializarea matematică-informatică, poate părea complicat să păstrez o legătură intimă cu lumea nesfârșită a cuvintelor, însă cred că ea se regăsește în interiorul fiecărei persoane, asemenea unui cod genetic încă nedeslușit care îl face pe homo sapiens să viseze, să mediteze, să cerceteze și să creeze. Pentru mulți oameni arta este o terapie, în timp ce ea reprezintă de fapt o manifestare abstractă a vieții, la fel ca însăși gândirea.
Nichita Stănescu m-a fascinat tocmai prin viziunea sa poetică cerebrală, aproape matematică, datorită căreia este posibilă fuzionarea a două lumi considerate, poate pe nedrept, intangibile: știința și simțirea. Un factor major care a contribuit la formarea mea în ceea ce privește apropierea de literatură, respectiv înclinația mea către „necuvinte”, este Cenaclul Literar „Marin Sorescu”, al cărui nume poate fi considerat o ofrandă adusă „tovarășului” lui Stănescu, alături de care a pus bazele neomodernismului românesc, însuși cantemiristul Marin Sorescu.
În final, dacă rândurile acestea își vor găsi sfârșitul în obscuritate, poezia rămâne omniprezentă… în lumină, în zâmbet, în sobrietate, în nimicnicie…elev caporal Roberta Ioana Ursu.
„Nu am vrut să vorbesc cu cei din jurul meu până la 3 ani, pentru că în mintea mea cuvintele se formau imperfect, se îmbulzeau, formau frânturi de fraze şi propoziţii incomplete, iar eu, în lumea mea interioară, mă ruşinam, pentru că încă de atunci îmi doream perfecţiunea.
Când am găsit curajul să vorbesc cu voce tare, am simţit imediat puternica fascinaţie a cuvintelor şi nu m-am mai oprit din a le folosi.
Mai târziu, când am pătruns în tainele Abecedarului, îmi imaginam că sunt
« Prinţesa şi bobul de mazăre » sau « Albă ca Zăpada » şi am început să aşez pe hârtie, poveştile citite dar aşa cum le înţelegeam şi mi le imaginam eu. Practic îmi cream lumea mea prin cuvânt. Creaţia stă la baza existenţei noastre, este portiţa prin care evadăm din rutina şi monotonia vieţii zilnice, din tipicul cotidian, spre a păşi într-o altă lume, ideală, deschisă tuturor posibilităţilor, a cărei unică frontieră o reprezintă doar imaginaţia noastră.
Prin lectură sunt capabilă să rup barierele realităţii şi să călătoresc în timp şi în spaţiu în funcţie de starea mea de spirit. Odată cufundată în lumea cuvintelor pot călători în trecut sau în viitor, oriunde în lume, chiar şi în dimensiunile minţii mele, iar tot ce am nevoie este doar inspiraţie, pe care o transpun în lucrările şi creaţiile mele.
Aşa am descoperit pasiunea mea pentru disciplina limba şi literatura româna, pe care am reuşit să o dezvolt în gimnaziu iar acum în cadrul colegiului, am obţinut prima răsplată a muncii mele, Premiul III la acest important concurs.
Scriu aceste rânduri cu mândrie dar şi cu recunoştinţă pentru dascălii care m-au format, şi mai ales îi mulţumesc pentru ajutorul de nepreţuit, doamnei profesor Irina Grecu, care adaugă astăzi, la numeroasele « poveşti de succes ale şoimilor cantemirişti scrise în fiecare an şcolar şi povestea mea », elev Viviana Mihaela Purcărea-Ciulacu.
Felicitări și mult succes în continuare!
