
Ultimul clopoţel este de la an la an un moment tot mai emoţionant, care capătă o notă aparte dată ce cei care devin absolvenţi ai Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, […]

Ultimul clopoţel este de la an la an un moment tot mai emoţionant, care capătă o notă aparte dată ce cei care devin absolvenţi ai Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, […]

Atleții cantemiriști au fost medaliați cu aur pentru performanțele excepționale obținute la trei dintre cele șase discipline înscrise în competiție. În urma acestor rezultate notabile, cantemiriștii, alături de profesorii coordonatori, […]

Sâmbătă, 25 mai 2019, elevi şi profesori din cele cinci colegii naţionale s-au reunit la Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir”, în cadrul celei de-a II –a ediţii a Proiectului “Unitate […]

“E vorba despre viitorul vostru, nu trecutul nostru”, general-maior Iulian Berdilă, şef al Direcţiei Planificare Strategică din Statul Major al Apărării. În seria manifestărilor tradiţionale din cadrul “Atelierelor Cantemirului” s-a […]

Sâmbătă, 25 mai 2019, elevi şi profesori din cele cinci colegii naţionale militare vor scoate din “lada de zestre a bunicii obiceiuri şi tradiţii pe care să le actualizeze şi, […]

Încrezători şi ghidaţi de dorinţa de a urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, cantemiriştii au pornit spre Câmpulung-Moldovenesc, pentru a se alinia la startul celui mai mare eveniment […]

De curând, directorul adjunct, prof. dr. Aurel-Constantin Soare, a primit din partea şefului Direcţiei Management Resurse Umane, domnul general-maior dr. Liviu-Marilen Lungulescu, o diplomă de excelenţă, în semn de apreciere […]

Cu o prezentare de calitate şi cu un subiect inedit, “Biogazul – noua generaţie de combustibil”, elevul caporal Valentin Osiac a fost distins cu Premiul I în cadrul Etapei Naţionale […]

Noaptea Muzeelor este denumirea dată evenimentului anual cultural patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM), prin care numeroase muzee, în parteneriat cu diverse alte […]

Pot spune că artele marţiale m-au ajutat foarte mult în dezvoltarea mea ca om. Succesele mi-au dat încredere în mine, iar eşecurile, durerea fizică şi psihică după fiecare luptă pierdută […]