mai 232019
 

Încrezători şi ghidaţi de dorinţa de a urca pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, cantemiriştii au pornit spre Câmpulung-Moldovenesc, pentru a se alinia la startul celui mai mare eveniment sportiv desfăşurat în învăţământul preuniversitar militar, care reuneşte elevi din cele cinci colegii naţionale militare.               

Cantemiriştii au demonstrat în acest an că antrenamentele, sudoarea şi efortul depus nu au fost în zadar, multitudinea de medalii şi diplome evidenţiind performanţele acestora.

Cu toţii îşi doresc să-şi îmbunătăţească recordurile personale la atletism şi să practice un joc de mare spectaculozitate în cadrul întrecerilor la volei, handbal, baschet şi tenis de masă, probe incluse în cadrul competiţiei.

Încurajaţi de conducerea instituţiei şi de colegii lor, atleţii cantemirişti ştiu că fiecare reuşită are la bază o reţetă. Ingredientele sunt de cele mai multe ori munca, ambiţia, fair-play-ul, determinarea, seriozitatea şi autodepăşirea.

Să fiţi cei mai buni! Să fiţi la înălţime!

Succes tuturor şi cei mai buni să câştige!

Foto: Graţiela Mihăescu