dec. 192019
 

Elevii cantemiriști au creat o atmosferă magică, specifică sărbătorilor de iarnă, arătând încă o dată cât de importantă este pregătirea pentru fiecare activitate.

Efortul, dăruirea, creativitatea și talentul artizanilor spectacolului magic de Crăciun au ieșit în evidență pe scena sălii de festivități.

Prin diversitatea colindelor, a cântecelor, a scenetelor, a dansurilor şi a obiceiurilor specifice sărbătorilor, liceenii militari au reușit să aducă în sufletele celor prezenţi bucuria copilăriei.

Timp de două ore, întregul personal al colegiului, părinți și invitați au urmărit un program original şi dăruit din suflet, în care momentele deosebite au avut o încărcătură emoțională aparte.

Sub îndrumarea plutonierului adjutant principal Marian Iamandi și a doamnei prof. Cornelia Bădilă, tinerele talente au plutit deasupra ringului în ritmuri de vals, ne-au încântat cu dansul contemporan, dar și cu jocul popular. Nici interpreții de muzică ușoară nu s-au lăsat mai prejos, abordând atât repertoriul românesc, cât și cel internațional. Plugușorul, capra și sorcova devenite tradiție în colegiu s-au transformat în momente inedite.

Totodată, elevi ai Seminarului Teologic Ortodox din Bucureşti au încântat publicul cu un colaj de colinde din care a ieşit la suprafaţă semnificaţia sfântă a sărbătorii Crăciunului.

Seara s-a încheiat în stil tradiţional, în acorduri de La mulţi ani şi urări de fericire, sănătate şi împliniri!

Vacanță plăcută și sărbători fericite alături de cei dragi!

Foto: Andreea Manu, Grațiela Mihăescu, Bianca Neagu