sept. 272019
 

Cinci elevi cantemirişti au avut parte de un program foarte încărcat şi, totodată, solicitant, în vederea dobândirii de noi cunoştinţe şi experienţe despre supravieţuire, trasul cu arma şi aruncatul grenadei, necesare participării la prima lor misiune internaţională, Central Uniformed Classes Rally, organizată de Departamentul de educaţie, Departamentul de cultură şi tradiţii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale în cooperare cu Statul Major al Forţelor Armate Poloneze.

În cadrul acestui eveniment, desfăşurat în perioada 21-29 septembrie, are loc un turneu în vederea selecţiei celei mai bune clase de elevi militari din Polonia. De asemenea, cursurile şi antrenamentele specifice fac parte din cadrul activităţilor educaţionale.

   Pregătirea riguroasă realizată sub comanda maiorului Claudiu-Dumitru Ţonoiu i-a ajutat pe elevii militari, fruntaş Ingrid Vârlan, fruntaş Marius Vlad Popa, caporal Andra Elena Adina Zainea, caporal Rareş-Andrei Păuna, caporal Mihăiţă Nicuşor Neagu, să facă faţă cu succes şi să lucreze într-un mediu multinaţional, răspunzând provocărilor date de probele concursului şi antrenamentele desfăşurate alături de colegi din ţări aliate.

Atât la tragerea cu puşca şi cu pistolul, cât şi la aruncarea grenadelor, elevii Colegiului Naţional Militar “Dimitrie Cantemir” au dat dovadă de stăpânire de sine şi pregătire deosebită, punctajele lor fiind notabile.

În cadrul traseului aplicativ toţi liceenii cantemirişti au terminat cursa fără probleme, reuşind să alerge pe distanţa de 8 km, timpul fiind foarte bun, şi să îndeplinească toate cele 5 sarcini:cărarea unei lăzi de muniţie, evacuarea unui rănit, tragere, aruncarea grenadei şi împingerea unui vehicul de teren.

Pe termen lung, această experienţă va conduce nu numai la o mai bună înţelegere a carierei alese, ci şi la motivarea participanţilor de a studia limbi străine.

De acolo, din Polonia, atât maiorul Claudiu-Dumitru Ţonoiu, cât şi elevii ne-au împărtăşit din experienţa lor:

“Pe timpul desfășurării concursului, elevii au desfășurat activități variate: tehnici de mascare, supraviețuire, autoapărare și deplasare în câmpul tactic, în cadrul acestora reuşind să formeze o echipă demnă de orice comandant”, a transmis maiorul Ţonoiu.

“Deși nu credeam că cea de a 5-a ediție a Uniformed Classes Rally poate fi așa intensă, pot spune că a fost o experienţă onorabilă. În fiecare zi, am vizitat locuri noi: Wrocław, Bolesławiec, provincia Lubusz și Zagan, dar, totodată, am şi cunoscut diferite tehnici din armata poloneză.

Am îmbinat instrucția cu sportul, dar și distracția cu disciplina, am învățat ce înseamnă spiritul de echipă, care ne-a ajutat să finalizăm o cursă de 8 km.

Pot spune că a fost unul dintre cele mai inedite momente din viața mea, deoarece aici mi-am dat seama de ceea ce înseamnă cu adevărat instrucția, armata și m-am simțit mândră, știind că am reprezentat România, alături de colegii mei. Mi-aş dori să am mai multe ocazii de acest fel, astfel încât să pot asimila de fiecare dată cât mai multe informații despre cultură, spiritualitate, cât și despre alte moduri de viață”, a punctat elev caporal Andra Elena Adina Zainea.

 –

“Participarea la cea de a 5-a ediţie a Uniformed Classes Rally din Zagan – Polonia, reprezentând România, alături de colegi din toate liceele militare, a însemnat o mare şansă, onoare şi,  în egală măsură, o mare provocare.

În aceste zile, petrecute în baza militară din Zagan, am realizat, mai clar ca niciodată, cât de important este spiritul de echipă în realizarea obiectivelor competiţiei. Susţinerea reciprocă ne-a motivat să finalizăm toţi cursa de orientare pe o distanţă de 8 km, prin pădure, împreună cu alte 5 obiective ale cursei de la transportarea unor răniţi până la împingerea unui vehicul off road, făcând această distanţă să pară un target uşor de atins. Am reuşit să ne îmbunătăţim tehnica şi să învăţăm să tragem cu o armă pneumatică, să aruncăm cu grenada, să realizăm o linie de telecomunicaţii, dar şi tehnicile de autoapărare şi supravieţuire(S.E.R.E.), oportunităţi oferite de programul variat şi intens avut. Defilarea cu cântec în faţa plutoanelor poloneze, lituaniene şi ucrainiene a reprezentat pentru echipa noastră şi pentru mine un moment plin de emoţie, poate cel mai frumos trăit până în prezent din viaţa militară, posibil egalat sau depăşit doar de sentimentul viitor de mândrie al defilării de 1 Decembrie, pe sub Arcul de Triumf.

În cadrul unei agende zilnice de lucru foarte încărcate şi complexe a fost inclusă şi vizitarea unor obiective reprezentative, atât din punct de vedere turistic, cât şi militar, ale oraşelor Zagan, Boleslawec şi Wroclaw, fapt ce ne-a condus spre o cunoaştere detaliată a zonelor şi a istoriei locurilor.

Aştept cu nerăbdare orice altă oportunitate  viitoare de depăşire a propriilor mele limite şi de îmbunătăţire a bagajului de cunostinţe şi a abilităţilor specifice şi doresc, cu această ocazie, să multumesc tuturor celor care au făcut posibilă participarea mea în prima misiune internaţională!”, a spus elev fruntaş Ingrid Vârlan.

Foto: eveniment