În Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” elevii şi dascălii au celebrat „Ziua europeană a limbilor străine” printr-o serie de activități menite a sublinia, o dată în plus, rolul limbilor străine şi influenţa lor în viaţa noastră. Activităţile derulate pe parcursul a mai multor zile au fost diverse şi interactive, de la expoziţii cu lucrări ale cantemiriştilor, concursuri de poezie pe o temă la alegere într-o altă limbă decât cea maternă, la dezbateri purtate în limbile lui Shakespeare şi Voltaire, în cadrul cărora elevii şi-au exprimat opiniile. Lucrările expuse la standul din holul pavilionului învăţământ au fost apreciate de toţi vizitatorii pentru conţinuturile interesante şi documentate, ceea ce demonstrează că, liceeni în uniformă sunt creativi, ştiu să recurgă la resurse lingvistice diversificate, au abiltăţi de adaptare la diverse situaţii şi, inevitabil, abilităţi multimedia. Sunt elevi care, sub directa coordonare a cadrelor didactice, se disting an de an prin buna lor pregătire la olimpiadele şi concursurile de limba franceză şi limba engleză.
Într-o Europă multilingvă, cunoaşterea şi studierea limbilor străine reprezintă o prioritate absolută. Un fapt adevărat, probat de-a lungul timpului de cantemirişti care, prin intermediul celor două proiecte multilaterale Comenius, intitulate „Pride and prejudice” (2009-2011) şi „Music matters (2011-2013), coordonate de şcoala noastră, au avut posibilitatea de a-şi pune în practică cunoştinţele lingvistice şi digitale, de a cunoaşte alte culturi şi sisteme de învăţământ, precum şi de a-şi dezvolta abilităţile de lucru în echipe internaţionale devenind, astfel, veritabili „ambasadori” ai României în Europa.
xxx
„Ziua europeană a limbilor moderne este o manifestare care celebrează diversitatea lingvistică, plurilingvismul, învăţarea limbilor străine pe durata vieţii şi are ca obiectiv atragerea atenţiei publicului asupra importanţei învăţării limbilor străine şi sensibilizarea cu privire la existenţa şi valoarea tuturor limbilor vorbite în Europa. Manifestarea a debutat în anul 2001, declarat de Consiliul Europei „Anul european al limbilor vorbite”. În Europa se vorbesc 24 de limbi oficiale, dar există şi peste 60 de comunităţi autohtone care vorbesc o limbă regională sau minoritară”.
[flagallery gid=43 name=Gallery]