StiriComentariile sunt închise pentru Primul admis la specializarea aleasă!
iul.142023
Absolventul Gabriel Manolache a oferit mult timp pregătirii lui, pentru a-și îndeplini visul.
A fost admis primul la specializarea „Managementul organizației”, arma „Geniu”, din cadrul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, cu media de repartiție în învățământul militar superior 9,26.
Și-a dorit să reușească și a muncit foarte mult să ajungă sus. „Succesul devine un lucru simplu: ți-l dorești, așa că muncești pentru el și îl obții”, spune performerul nostru.
Urmează să dobândească acele calități profesionale și morale necesare realizării cerințelor specifice meseriei alese, în orice condiții de timp, anotimp și stare a vremii.
Cu ambiție și optimism, suntem siguri că va scrie propria poveste pe drumul ales.
Felicitări, Gabriel, în etapa studenției militare!
StiriComentariile sunt închise pentru Prima admisă la specializarea aleasă!
iul.142023
Absolventa Alexandra Maria Lung a fost admisă prima la specializarea „Managementul traficului aerian”, arma „Aviație nenaviganți”, din cadrul Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, cu media de repartiție în învățământul militar superior 9,24.
Mediul competitiv din liceu, dar şi lucrul în echipă au ajutat-o pe Alexandra să se autodepăşească şi să-şi îndeplinească visul de a deveni ofiţer al Armatei Române.
„Faptul că am intrat prima la specializarea pe care mi-am dorit-o, pentru mine reprezintă rodul muncii mele și este dovada că am reușit să îmi îndeplinesc visul.
Le mulțumesc profesorilor și cadrelor militare. Le sunt recunoscătoare pentru modul în care au contribuit la formarea mea în cei 4 ani de liceu.
Pășesc acum încrezătoare spre un nou capitol, fără să uit Cantemirul care mi-a fost cândva a doua casă, locul unde am învățat că nimic nu e imposibil și că mereu este nevoie de ambiție, curaj și dorință ca să reușim”, a spus performera noastră.
Felicitări, Alexandra, și mult succes în etapa studenției militare!
StiriComentariile sunt închise pentru Prima admisă la specializarea aleasă!
iul.142023
Absolventa Andra Grădinaru a fost admisă prima la specializarea „Comunicații pentru apărare și securitate”, din cadrul Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”, cu media de repartiție în învățământul militar superior 9.50.
A unit munca cu pasiunea și perseverența cu dorința pentru a-și atinge țelul dorit, acela de a deveni inginer militar și de a fi capabilă să facă față celor mai complexe provocări tehnologice și științifice. „Am muncit foarte mult pentru a face din visul meu realitate și nu m-am dat niciodată bătută, chiar dacă ultimul an de liceu a fost un an mai dificil, cu o încărcătură emoțională puternică. La final de drum, am inima plină și, deși Colegiul Național Militar ,,Dimitrie Cantemir” ne-a educat și format pentru viitor, de la această instituție de prestigiu nu am învățat să-mi iau rămas bun, și nici nu vreau. Doresc să revin în cetatea cantemiristă ori de câte ori am ocazia, deoarece sunt veșnic recunoscătoare minunatelor cadre didactice și militare care au crezut constant în mine și în ceea ce reprezint”, a spus performera noastră.
Felicitări, Andra, și mult succes în etapa studenției militare!
StiriComentariile sunt închise pentru Rezultate finale la admiterea în Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”
iul.102023
Absolvenții de gimnaziu, care au optat pentru o carieră militară, au fost admiși în Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” cu medii cuprinse între 9,96 și 7,38, potrivit rezultatelor finale publicate în data de 10 iulie 2023.
Cele 168 de locuri disponibile au fost ocupate de 108 băieți și 60 de fete, din 17 județe și din municipiul București.
Cei mai mulți dintre candidați provin din județul Prahova, respectiv 41 de candidați.
Prima medie de admitere este a unei absolvente a Școlii Gimnaziale Sat Brătilești, din județul Buzău, respectiv 9,96.
La băieți, cel mai bun rezultat a fost obținut de un absolvent al Școlii Gimnaziale „Iordache Păcescu” Coșești, din județul Argeș, fiind admis cu media 9,72.
StiriComentariile sunt închise pentru Testul de verificare a cunoștințelor
iul.102023
Absolvenții promoției 2019-2023 au fost felicitați de conducerea instituției pentru rezultatele deosebite obținute la examenul național de Bacalaureat și au fost îndemnați să se concentreze, să demonstreze că pot mai mult la ultimul examen în calitate de liceeni militari.
În același cadru festiv, Patricia Bărbuță a primit toate aprecierile pe care le merită din plin, o diplomă de excelență, medalia și ecusonul cu titlul de șef de promoție, în aplauzele tuturor colegilor.
Mâine, absolvenții cantemiriști vor susține testul de verificare a cunoștințelor la sediul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, la disciplinele Matematică, Informatică și Limba engleză, în vederea ierarhizării în cadrul promoției, în ordinea strict descrescătoare a mediilor de repartiție.
Mult succes tuturor!
Să fiți modele de inspirație și de reușită pentru generațiile viitoare!
StiriComentariile sunt închise pentru Elev sergent Iulia Stătescu vă salută de la #Neversea
iul.082023
Dacă sunteți în aceste zile la mare, la Festivalul de muzică Neversea, și sunteți interesați de o carieră militară, puteți discuta la stand cu reprezentanta Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir”, elev sergent Iulia-Andreea Stătescu, o cantemiristă cu rezultate deosebite la învățătură, care a obținut Premiul I în toți cei trei ani de studiu.
Prezentă alături de militari din Armata României, eleva noastră va oferi detalii despre oferta educațională a instituției și va răspunde întrebărilor legate de drumul parcurs de un licean miliar.
StiriComentariile sunt închise pentru Titlul de șef de promoție revine absolventei cu cele mai bune rezultate obținute în cei patru ani de studiu și la examenul național de Bacalaureat
iul.072023
Patricia Bărbuță este a zecea fată din istoria Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir” care se mândrește cu titlul de șef de promoție. „Sunt onorată să primesc titlul de șef de promoție, un titlu care confirmă pregătirea temeinică și încununează munca depusă de-a lungul anilor”, spune tânăra cantemiristă.
A terminat liceul cu media 10 și a fost prima la examenul național de Bacalaureat, cu media 9,93, obținând note de 10 la română și informatică.
Fascinată de complexitatea științelor exacte, Patricia a excelat mereu la disciplinele din această sferă de cunoaștere, unde a înregistrat rezultate la concursuri și olimpiade școlare.
În ciuda programului aglomerat, a încercat constant să își facă timp și pentru pasiunile ei: șahul, plimbările în natură și cititul.
„Parcursul de elev militar a fost unul dificil, însă am avut parte de susținere temeinică din partea cadrelor militare și a profesorilor, care m-au încurajat și au avut încredere în mine”, adaugă Patricia.
Se gândește cu emoție la momentul când a îmbrăcat uniforma militară și la visul pe care și l-a proiectat încă de la 14 ani. „Acum patru ani, am pășit timidă în Cetatea Cantemiristă, plină de speranță, idealuri și visuri, iar placa de marmură, pe care sunt însemnați șefii de promoție, m-a fascinat încă de pe atunci și m-a ambiționat să demonstrez de ce sunt capabilă”.
A excelat prin acțiunile sale și a dus la îndeplinire cu succes fiecare îndatorire specifică funcției de înlocuitor al comandantului colegiului, devenind un model de urmat pentru cei care îi vor călca pe urme.
Pentru performera noastră se încheie o etapă importantă din viață, însă urmează să atingă noi obiective, să muncească în continuare cu determinare, pentru a continua seria rezultatelor foarte bune și în calitate de studentă.
„Astăzi, raportez Misiune îndeplinită! și privesc încrezătoare spre viitor, deoarece urmează să susțin examenul de admitere în învățământul superior militar, fiind cu un pas mai aproape de îndeplinirea idealului meu. Colegilor mai mici le doresc spor la învățătură, multă sănătate și putere de muncă, să meargă hotărâți pe drumul ales și să lupte pentru visul lor, chiar și în cele mai grele momente.”
Promotoare a spiritului cantemirist, a valorilor militare, pe care le-a integrat în ținuta morală, Patricia a asociat colegiul cu excelența educațională.
„Dragă Cantemir, îți voi fi veșnic recunoscătoare pentru toate momentele, amintirile, lecțiile de viață și oamenii frumoși pe care mi i-ai oferit de-a lungul timpului!
Semper fidelis!”, a încheiat Patricia.
Felicitări, Patricia, și mult succes în continuare!
StiriComentariile sunt închise pentru Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” este singurul liceu din județul Prahova cu rată de promovare de 100% la examenul național de Bacalaureat și după contestații
iul.072023
Toți cei 118 absolvenți cantemiriști au reușit să-și certifice pregătirea prin rezultatele obținute și să confirme parcursul educațional foarte bun din anii de liceu.
Patricia Bărbuță și Mădălina Iulia Popescu sunt absolventele cu cele mai mari medii, 9,93, respectiv 9,88, și cele care au obținut note de 10 la două dintre disciplinele de examen.
S-au înregistrat 69 de medii între 9 și 9,93, 36 de medii peste 8, 12 medii peste 7 și o singură medie peste 6,50.
Pe lângă cele 25 de note de 10, cei 118 absolvenți au obținut și 182 de note cuprinse între 9 și 9,90, dintre care 59 la matematică și 19 la informatică.
Sunt rezultate care vin să certifice nivelul de predare și de pregătire al elevilor. Meritul este al tuturor celor implicați în procesul instructiv-educativ: profesori, comandanți, instructori, cei care cu talent și vocație i-au călăuzit pe drumurile complexe ale cunoașterii.
Felicitări tuturor absolvenților și mult succes la concursul de admitere în academiile categoriilor de forțe!
Felicitări corpului profesoral și cadrelor militare!
Felicitări părinților pentru susținere și implicare!
Vă felicităm pentru reușita admiterii în colegiul național militar!
Pentru încheierea procesului, este STRICT necesar să completați Cererea de înscriere– atașată mai jos – în vederea confirmării ocupării locului obținut, și să o trimiteți URGENT la adresa de email: cimpoiasu.dan@logmil.ro.
În cazul în care nu mai doriți să continuați procesul de admitere în colegiile naționale militare, este STRICT necesar să completați Cererea de renunțare la locul obținut – atașată mai jos – în vederea actualizării bazei de date, și să o trimiteți URGENT la aceeași adresă de email de mai sus: cimpoiasu.dan@logmil.ro. Completarea acestei cereri este necesară pentru a putea participa la procesul de admitere în învățământul civil.
IMPORTANT!
Candidații admiși care au susținut testul de verificare a cunoștințelor la Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” sunt așteptați la sediul colegiului, în Breaza, în data de 14 iulie 2023, ora 11.00, în vederea întâlnirii cu Domnul Comandant și Domnul Director și pentru realizarea măsurătorilor pentru confecționarea uniformelor.
StiriComentariile sunt închise pentru O nouă promoție confirmă excelența în educație, prin rata de promovare de 100% la examenul național de Bacalaureat
iul.032023
Toți cei 118 absolvenți au promovat examenul național de Bacalaureat cu note bune și foarte bune, situând Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” între instituțiile de învățământ fruntașe din județ și din țară.
Mulți dintre liceenii militari au bifat performanțe excelente.
Doi dintre ei, Patricia Bărbuță și Mădălina Iulia Popescu, au obținut note de 10 la două dintre disciplinele de examen, având cele mai mari medii: 9,93, respectiv 9,88.
25 de absolvenți au reușit să ia note de 10 la una dintre discipline: 12 dintre ei la fizică, 6 dintre ei la biologie, 3 dintre ei la limba și literatura română, 2 dintre ei la matematică, 1 la informatică și 1 la chimie.
32 de absolvenți au obținut note între 9,50 și 10 la matematică, iar 21 de absolvenți au obținut note între 9 și 10 la informatică.
S-au înregistrat 66 de medii între 9 și 9,93, cu 3 mai mult decât anul trecut, și 39 de medii peste 8, înainte de contestații.
Rezultatele obținute de cantemiriști reprezintă validarea oficială a pregătirii lor și a dascălilor care i-au îndrumat pe drumul cunoașterii și al devenirii.
Odată cu promovarea examenului maturității, absolvenții promoției „General Constantin Christescu-100” au atins primul mare obiectiv în drumul spre cariera militară, pe care au îmbrățișat-o cu aspirații înalte la vârsta de 14 ani.
Felicitări tuturor absolvenților și mult succes la concursul de admitere în academiile categoriilor de forțe!
Felicitări corpului profesoral și cadrelor militare!
Felicitări părinților pentru susținere și implicare!