
Elevul fruntaş Rareş Păuna este un tânăr serios, frumos, foarte bun la învăţătură, clasându-se printre primii în anul lui de studiu, talentat şi cu o voce deosebită, pe care a educat-o în timp.
Reuşeşte să transmită emoţie prin melodiile pe care le interpretează în acorduri de chitară. “Muzica folk este un gen de muzică care nu doar se cântă, se trăieşte”, spune Rareş.
Rezultatele sunt cele care-i încununează munca, pasiunea şi evoluţiile lui în cadrul concursurilor, unde reuşeşte să se distingă prin modestia şi calitatea înaltă a vocii, dar şi prin performanţele obţinute.
La Festivalul concurs de muzică folk “Voci tinere” de la Caracal, aflat la cea de-a XVIII –a ediţie, prestaţia lui a fost apreciată de juriu, care i-a acordat Premiul I la secţiunea solo. “Obţinerea Premiului I a venit ca o răsplată a muncii, dar şi cu presiunea şi motivaţia de a-mi continua drumul spre performanţă”, a afirmat talentatul nostru elev.
Felicitări, Rareş, şi mult succes în continuare!
Ne mândrim cu tine!
Foto: arhiva elevului
