iun. 032019
 

“Întâmplător, într-o zi de antrenament se vorbea despre liceul militar şi academia de aviație, zi în care am realizat că aceasta ar fi o oportunitate foarte bună, așa că iată-mă acum elev al Colegiului Naţional Militar “Dimitrie Cantemir”. Din pasiune, am reușit să îmi construiesc și o carieră frumoasă  alături de un viitor promițător!”, ne-a mărturisit  elevul Robert Ionuţ Micu, un tânăr frumos, inteligent, pasionat, curios de domeniul aeromodelismului, care îşi împlineşte visul pin construcţiile la care munceşte în timpul liber.

Este nevoie de multă răbdare, îndemânare, atenţie pentru a realiza avioane de dimensiuni reduse care planează în aer mai mult timp, ne spune tânărul licean din clasa a IX –a.

Pasiunea lui pentru această ramură s-a născut în urmă cu patru ani, timp în care a reuşit să obţină şi performanţe la concursuri naţionale. Cea mai recentă realizare a venit de la Campionatul Naţional de Aeromodelism,  unde a fost distins cu Premiul al III –lea la categoria de motomodele.

“Am început într-un atelier de creație în care singurul meu gând era să construiesc un avion mic din polistiren. Zis și făcut! Cu timpul,  pot spune că am inlocuit jucăriile și jocurile din casă cu avioane, machete şi materiale de construit. Ulterior, m-am hotărât să trec la ceva mai mare şi mai complex. Aşa am ajuns la planoare, propulsoare şi multe alte categorii de aeromodele. Din banalele „expoziţii” de pe rafturile din camera mea, am ajuns la campionate naționale în care îmi pot arăta pasiunea și îndrăgirea față de aeromodele”, a povestit tânărul licean.

Felicitări, Robert, şi mult succes în continuare!

Ne mândrim cu tine!

Foto: Graţiela Mihăescu, arhivă elev