
Prima zi după echinocţiul de primăvară a debutat, în Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, cu lansarea unei valoroase cărţi „VIAŢA MAREŞALULUI PREZAN. Profesia de a fi român”, scrisă de general-locotenent (r) dr. Grigore Stamate şi colonel (r) Mihai Hodorogea.
Un moment solemn pentru instituţia noastră de a avea în mijlocul nostru două personalităţi deosebite: doamna Olga Macarie, în dublă calitate – un susţinător deosebit şi un OM cu reale calităţi morale pentru această instituţie şi nepoata Mareşalului Constantin Prezan, şi unul dintre autorii cărţii, domnul Mihai Hodorogea, absolvent al Liceului Militar „Ştefan cel Mare”, a explicat directorul adj. al instituţiei, prof. de istorie, dr. Aurel-Constantin Soare.
Pe parcursul a 10 ani, doamna Olga Macarie a făcut la fiecare festivitate de sfârşit de an şcolar o premiere a elevilor noştri cantemirişti şi, în acelaşi timp, a adus şi alte familii. Este soţia domnului Constantin Macarie, absolvent al Colegiului Naţional Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu, promoţia 1940.
Calitatea amândurora a fost una deosebită prin susţinerea continuităţii noastre cu liceul de la Dealu, prin demersurile legale la Ministerul Apărării, de a merge în audienţă la miniştrii apărării pentru a susţine această continuitate realizată pe parcursul anilor 1990, 1991, 1992, 1993 până în 1994-1995, când am realizat acordul de continuitate.
Iar pentru ziua de azi, Domnia sa are o calitate extraordinară, fiind nepoata omului de stat, militarului excepţional, care a fost pentru istoria naţională Mareşalul Constantin Prezan:ca militar unul dintre cei trei mareşali ai României, ca mareşal unul dintre cei şapte pe care i-am avut, a menţionat prof. dr. Aurel-Constantin Soare.
În faţa auditoriului, format din elevi cantemirişti, profesorii Elena-Cristina Soare (franceză), Dănuţ Ionescu (istorie) şi invitaţii: doamna Hodorogea, soţia autorului, publicistului şi editorului, Mihai Hodorogea şi col (r) Vasile Tănase, coleg de clasă cu autorul, domnul colonel (r) Mihai Hodorogea a prezentat personalitatea şi faptele de arme ale celui care a fost unul dintre mareşalii de carieră militară ai României – Constantin Prezan. În cel mai curat şi accesibil stil, autorul a adus în faţa audienţei valoarea omului de stat care a înţeles şi a înfăptuit cu tenacitate, alături de elita timpului său, un ideal suprem – unitatea naţională.
La rândul său, doamna Olga Macarie le-a stârnit curiozitatea elevilor de a răsfoi paginile cărţii, printr-o poveste spusă din suflet şi cu o blândeţe caracteristică despre bunicul Constantin Prezan alături de care a deprins învăţături, în primii 10 ani din viaţă, oferindu-le liceenilor şi un sfat:după ce veţi citi cartea să-i acordaţi şi voi, aşa cum i-am acordat şi eu, al doilea titlu de mareşal, de bunic mareşal. De asemenea, Domnia sa a vorbit despre Conacul Prezan de la Schinetea, devenit casă memorială, din jud. Vaslui, unde, o încăpere din cele cinci disponibile este destinată Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”.
Suntem deosibit de onoraţi să aşezăm la loc de cinste, la Centrul Documentare-Informare al Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, lucrarea istorico-literară, a cărei bază o constituie încadrarea exactă în timp şi spaţiu privind împlinirea idealului unităţii naţionale ce poartă pecetea sacrului prin jertfa de sânge şi măreţia idealului atins.
Cartea apare în anul în care se împlinesc 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial şi urmăreşte în cele peste 430 de pagini firul vieţii mareşalului Constantin Prezan, de la naşterea sa (23 feb. 1861) şi până la moarte (27 aug. 1943).
În paginile cărţii o să găsiţi un scris iscusit şi meticulos, într-un sistem regrupat şi reanalizat. Va dezvălui nişte aspecte din viaţa mareşalului mai puţin cunoscute, a concluzionat doamna Olga Macarie.
Lectură plăcută!
Foto: Rareş Onciulescu
[flagallery gid=222]