mai 102019
 

“Eşti învingător atunci când te întreci pe tine însuţi”, spune elevul plutonier adjutant Ovidiu Burcea.

Şi-a propus să ţintească cât mai sus şi să se remarce la un nivel cât mai înalt şi a reuşit. Excelează şi la învăţătură, fiind primul în clasa lui, dar şi la sport, unde a adunat medalii la concursuri judeţene şi naţionale atât la individual cât şi cu echipa cantemiristă, încununarea efortului venind la nivel internaţional. Toate aceste rezultate notabile pentru care a muncit în fiecare zi l-au recomandat pentru gradul de elev plutonier adjutant.

Data de 8 mai 2019 este o zi de referinţă pentru campionul nostru, este ziua în care i-au fost puse noile trese pe epoleţi, care-i conferă recunoaştere şi un statut pe măsura performanţelor obţinute.

La gradul de elev plutonier adjutant aspiră fiecare elev de colegiu militar. Gradul este onorific şi se acordă prin ordin al comandantului elevului cu rezultate deosebite în procesul de învăţământ şi cu aptitudini de comandă.

Înlocuitor al comandantului de colegiu, elevul plutonier adjutant are numeroase obligaţii, dar şi satisfacţii.

Mult succes în continuare, Ovidiu!

Ne mândrim cu tine!