aug. 022019
 

„Am intrat pe porțile liceului un copil mândru de reușita sa, dar și temătoare pentru ceea ce aveam să descopăr în locul care urma să îmi fie casă pentru o lungă perioadă de timp. Sub îndrumarea cadrelor militare, a profesorilor și a elevilor gradați, copilul acela a crescut, s-a maturizat și a devenit un student pregătit să înfrunte iarăși necunoscutul și durerea despărțirii”, a  spus absolventa Emilia-Elena Pătrulescu, prima admisă, cu media 9,95, la programul de studii Topogeodezie și automatizarea asigurării topogeodezice, în Academia Tehnică Militară “Ferdinand I”, obţinând 10 la testul scris.

„Alegerea carierei nu a fost o decizie ușor de luat, gândindu-mă la ce voiam sa devin încă din clasa a X -a. Am pornit de la gândul de a ajunge un ofițer în Forțele Terestre, dar după sute de întrebări şi frământări, am ales profesia de inginer, dorind să studiez Topogeodezia și automatizarea asigurării topogeodezice. Încă din școala generală am fost atrasă de calculul matematic, iar în liceu am fost fascinată de hărțile traseelor pe care concuram: curbele de nivel, obiectele specifice, fiecare nuanță de culoare folosită. Deși am ocupat un loc fruntaș în urma examenului de admitere, obiectivul meu a fost să folosesc fiecare noțiune învățată pentru a da tot ce am avut mai bun de oferit”, a afirmat tânăra studentă.

A ales cariera militară, convinsă fiind că pasiunile ei pentru ştiinţele exacte, dar şi pentru sport pot evolua până la performanţe. „Am reușit să adun premii și medalii la concursurile de orientare și cros feminin, cele mai importante fiind cele câștigate la <<spartachiadele>> organizate între liceele militare la care am luat parte în toți cei 4 ani”, a spus performera noastră.

Mediul competitiv din liceu, dar şi lucrul în echipă au ajutat-o pe Emilia să se autodepăşească şi să-şi îndeplinească visul de a deveni ofiţer al Armatei Române. „Cadrele didactice au jucat un rol important în dezvoltarea mea, reușind să îmi ofere susținerea necesară pentru a mă autodepăși și a deveni cea mai bună versiune a mea. Cei 4 ani în liceul militar m-au învățat să lupt pentru ceea ce îmi doresc și să nu renunț niciodată la visul meu. Am țintit sus și am reușit să adun calitățile necesare pentru a deveni ofițer al Armatei Române: simțul răspunderii, onestitatea, dăruirea.

           Felicitări!

Mult succes, Emilia, în obţinerea unor rezultate deosebite în domeniul pe care ţi l-ai ales!

          Suntem mândri de tine!

Foto: arhiva personală a absolventei