nov. 082017
 

Într-o zi de mare sărbătoare, în cadru festiv, liceenii în uniformă militară care au participat la evenimentul “Ziua Armatei României în şcoli” au fost nominalizaţi şi felicitaţi de comandantul Colegiului Naţional Militar “Dimitrie Cantemir”, doamna colonel dr. Doina Mureşan, pentru modul în care au prezentat avantajele carierei militare, oferta educaţională a şcolii şi aspecte din pregătirea lor zilnică, elevilor de gimnaziu interesaţi de o carieră militară.
În perioada 17-24 octombrie, cantemiriştii au impresionat prin ţinută, comportament şi informaţiile oferite auditoriului, evenimentul având un real succes, dovadă fiind aprecierile scrise venite la sediul instituţiei noastre din partea comandanţilor Centrelor Militare Judeţene. Elevii noştri au fost prezenţi în Bucureşti, Argeş, Braşov, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Giurgiu, Prahova, Tulcea, Vrancea alături de reprezentanți ai Birourilor Informare-Recrutare, de echipe formate din istorici, militari participanţi la misiuni în teatrele de operaţii sau misiuni internaţionale, veterani de război, studenţi ai instituţiilor militare de învăţământ.

Foto: MApN
Forţele Terestre Române
Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”
[flagallery gid=435]