În fiecare an, sărbătorile de iarnă sădesc un sentiment aparte în sufletul cantemiriştilor, care şi-au legat destinele de una dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ de profil, aflată […]
8 medalii de aur, 8 medalii de argint şi 3 medalii de bronz obţinute de atleţii cantemirişti
Pe tărâmul atletismului, acolo unde concurenţa este acerbă, sportivii Colegiului Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” continuă să confirme. Astfel, în cursul acestui sfârşit de săptămână, atleţii cantemirişti au obţinut noi […]
Reprezentanţii Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” premiaţi la „Gala sportului câmpinean”
Într-o atmosferă de sărbătoare, în sala mare a Casei Tineretului din Câmpina a avut loc „Gala sportului câmpinean”, în cadrul căreia au fost premiaţi performerii anului 2013. Atleţii Ionuţ […]
Cantemiriştii au luat TROFEUL la secţiunea “Artistică Contemporană”, seniori
Elevii Colegiului Militar Liceal “Dimitrie Cantemir”, cu înclinaţii pentru dansul modern, şi-au pus în scenă talentul şi priceperea demonstrând că sunt cei mai buni, lucru confirmat de premiul obţinut […]
MOŞ NICOLAE
Sărbătoarea lui Moş Nicolae a fost aşteptată cu nerăbdare de elevii Colegiului Militar Liceal „Dimitrie Cantemir”. Devenită tradiţie, seara zilei de 5 decembrie s-a transformat pentru cantemiriştii cuminţi şi […]
PREMII PENTRU CANTEMIRIŞTI

În ultima decadă a lunii noiembrie, cantemiriştii au obţinut premii importante la cea de-a treia ediţie a sesiunii interjudeţene de comunicări ştiinţifice a elevilor, organizată la Şcoala Militară de […]
„BALUL BOBOCILOR” CANTEMIRIŞTI
În Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” seara zilei de 22 noiembrie s-a transformat pentru câteva ore într-o sublimă sărbătoare în care tinereţea, inteligenţa, frumuseţea, spontaneitatea şi graţia, împletite cu […]
Echipa de handbal masculin a obţinut două victorii
În faza tur pentru Zona Superioară a Prahovei din cadrul ONSS, echipa de handbal masculin, antrenată de prof. Leonard Cristescu, a demonstrat că poate oferi un adevărat spectacol sportiv şi […]
Cantemirişti pe locul I la cros
De curând, componenţii lotului de cros al colegiului au participat la cea de-a XXIV – a ediţie a Concursului Internaţional Crosul „15 Noiembrie”, care s-a desfăşurat pe traseul parcurs […]
Premii pentru cantemirişti
Într-o zi autentică de toamnă, în cadrul celei de-a II- a ediţii a Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „November Music Fest” – Ploieşti, două tinere talente ale Colegiului Militar […]
