apr. 142014
 

     Pe tărâmul geografiei, acolo unde concurenţa este acerbă, elevul  Constantin Mateescu şi elevul caporal Cristian Huidiu, din Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir”, au luat startul alături de alţi 220 de participanţi la cea de-a 34 –a ediţie a Olimpiadei Naţionale de Geografie, desfăşurată la Bacău. O experienţă inedită pentru cantemirişti care au adăugat în palmares două premii speciale. Elevul caporal Cristian Huidiu, în urma punctajului  obţinut – peste 80 de puncte, a intrat la proba de baraj dasfăşuarată în limba engleză, care stabilea participanţii pentru etapa internaţională. Lupta a fost destul de strânsă, având în vedere că, la această probă au participat elevii experimentaţi care au obţinut distincţii la fazele anterioare ale olimpiadelor. Cred că cea mai mare satisfacţie o ai când reuşeşti sa ajungi acolo unde iţi propui, mai ales atunci când ţinteşti foarte sus. Pentru mine, olimpiada natională de geografie a fost într-adevăr o experienţă aparte. Cu această ocazie am simţit ce  înseamnă să fii printre cei mai buni din ţară, dar, de asemenea am învăţat şi să fiu modest şi să accept că mai sunt şi alţii mai sus sau mai jos de mine. Consider că mi-am îndeplinit obiectivul şi că mă pot întoarce cu capul sus de la această competiţie, experienţă din care oricine are ceva de învăţat, ne-a mărturisit Cristian.

     Premiile elevilor pe tărâmul ştiinţelor nu ar fi fost posibile fără ajutorul calificat al doamnei profesoare Roxana Ţonoiu. Dinamică, perseverentă, inteligentă şi foarte bine documentată, cu o gândire sistemică, asociată unei capacităţi de muncă deosebite, aceasta se dedică în fiecare zi instruirii şi educării generaţiilor de cantemirişti.

 [flagallery gid=86 name=Gallery]