sept. 172019
 

“Pentru noi, elevii Colegiului Național Militar Dimitrie Cantemir din Breaza, este  o experiență inedită care ne-a influențat în mod direct impresia asupra armei parașutism și care, cu siguranță, ne va ajuta în alegerile pe care le vom face  cu privire la cariera pe care o vom urma.

Avem onoarea să le mulțumim parasutiștilor care ne-au oferit privilegiul de a lua parte la această activitate.”, a spus reprezentanta grupului de liceenii militari”, elev caporal Maria Milea.

Elevi din Colegiul Național Militar “Dimitrie Cantemir” participă la competiția militară cu cea mai îndelungată tradiție, “Exercițiu multinational cu trupe în teren – Memorial General Grigore Baștan” . S – au executat parașutări de precizie, aterizări cu parașuta rotundă și aripă.

Evenimentul se desfășoară în perioada 16-19 septembrie, în Garnizoana Buzău, în memoria generalului-maior Grigore Baștan, părintele spiritual al parașutismului militar românesc.

“Astăzi a fost o zi specială,  ni s-a oferit oportunitatea de a participa la concursul militar aplicativ organizat în cinstea Generalului Grigore Baștan, părintele parașutiștilor. Acesta este primul parașutist român care a executat un salt de la 10.000 cu cădere stabilizată. La acest concurs participă 12 echipe din Romania și una din Republica Moldova. Probele de concurs sunt: parașutarea,trecerea printr-un câmp contaminat (NBC), proba de logica  memorie vizuală, forțarea unui obstacol și trecere prin furnicular al unui râu, aruncarea grenadelor de mână la distanță și precizie și duelul de foc organizat în Poligonul automatizat”, a adăugat tânăra cantemiristă..