dan

Cantemiriştii pe locul I

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Cantemiriştii pe locul I
oct. 222013
 

      În a doua decadă a lunii octombrie, la Iaşi, sportivii cantemirişti au reuşit performanţa de a ocupa, la categoria colegii militare, primul loc al podiumului pe echipe, la ştefetă şi individual masculin, în cadrul Campionatului militar de orientare, finala pe Ministerul Apărării Naţionale. Cei şapte sportivi, care au reperezentat colegiul (3 fete şi 4 băieţi) au avut un parcurs de excepţie, reuşind, după o foarte bună pregătire fizică, să obţină rezultate onorabile, urcând pe podium în fiecare dintre etape. În cadrul competiţiei, sportivii, care au alergat după hartă şi busolă, au trecut peste tot felul de obstacole (tufişuri, gropi, podeţe, râuri, buşteni, văi, ploaie, vânt puternic) cu scopul de a găsi în cel mai scurt timp posibil, toate posturile din traseu în ordinea indicată de organizatori. Spre performanţă, au fost îndrumaţi de antrenoarea Victoria Buzoianu.
Rezultate:
Locul I pe echipe;
Locul I echipă masculin;
Locul I ştafetă;
Locul I individual masculin;
Locul II echipă feminin;
Locul II individual feminin.
Sunt rezultate care arată că, acolo unde există pasiune pentru sport şi mediul propice pentru a-l practica, există şi performanţă. În spatele acestor locuri fruntaşe, se ascund multe ore de antrenamente, multă dăruire şi foarte multă ambiţie.
Felicitări sportivilor cantemirişti şi antrenoarei lor!

[flagallery gid=48 name=Gallery]

ZIUA EDUCAŢIEI NONFORMALE

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru ZIUA EDUCAŢIEI NONFORMALE
oct. 152013
 

  În cea mai nonformală zi a anului, elevii şi profesorii din Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” au abordat învăţarea prin activităţi plăcute şi motivante, în cadrul cărora şi-au cultivat imaginaţia, creativitatea, sensibilitatea, abilităţile de comunicare şi de lucru în echipă. Au intrat, astfel, sub umbrela mare a evenimentului Ziua Educaţiei Nonformale. Şi nu oricum, ci cu o varietate largă de activităţi: concurs de caricatură – aplicaţie la textul literar „Povestea lui Harap – Alb”, proiecţii de filme, punerea în scenă a unor poveşti cu fundal muzical, concurs de poezie în mai multe limbi de circulaţie internaţională, subiectul basmului prezentat prin cuvânt şi imagine. Toate acestea au scos în evidenţă, o dată în plus, talentul şi valoarea cantemiriştilor, în diferite domenii, nu neapărat în cele prezente în curriculumul naţional.

[flagallery gid=47 name=Gallery]

UN MEDIU MAI CURAT

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru UN MEDIU MAI CURAT
oct. 102013
 

    Colegiul Militar Liceal “Dimitrie Cantemir” a fost premiat în cadrul celei de-a XV-a ediţii a Seminarului Naţional “Parteneriat în educaţia pentru mediul înconjurător”,  care a avut ca temă “Educaţia pentru mediu în şcoala românească”. Evenimentul a fost organizat  la Hotelul Athenee Palace – Hilton din Bucureşti de Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie, organizaţie neguvernamentală care furnizează programe educaţionale de calitate, în scopul unui mediu sustenabil.

   În cadrul acestei manifestări, la care au luat parte peste 400 de participanţi, instituţia a fost reprezentată de prof. de limba şi literatura română, Mihaela Steliana Lambru, în calitate de coordonator de proiect.

  Pe tot parcursul anului şcolar 2012/2013, prof. Mihaela Steliana Lambru,  a prticipat activ la educarea pentru mediu a copiilor şi a tinerilor, prin creşterea gradului de conştientizare a acestora privind importanţa pădurii.

  S-a implicat cu tot sufletul  în Proiectul intitulat PĂDUREA, AURUL VERDE AL PLANETEI,  conştientizând de multă vreme faptul că, profesorul nu transmite numai cunoştinţe pe o anumită temă, ci este mai întâi de toate un modelator de suflete, de comportamente umane către care trebuie să tindă societatea de astăzi. Atâta timp cât cantemiriştii învaţă ce înseamnă a fi voluntar, ce înseamnă a avea conştiinţă civică şi înţeleg lumea în care trăim, avem şansa de a duce un mediu curat mai departe, a spus prof. Mihaela Steliana Lambru.

[flagallery gid=46 name=Gallery]

 

 

9 OCTOMBRIE, ZIUA HOLOCAUSTULUI

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru 9 OCTOMBRIE, ZIUA HOLOCAUSTULUI
oct. 102013
 

  Ziua de 9 octombrie, dedicată comemorării Holocaustului în România a fost marcată de elevii şi profesorii din Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir”. Pentru marcarea momentului şi pentru înţelegerea mai bine a evenimentelor petrecute în perioada 1933-1945, în holul pavilionului învăţământ a fost realizată o expoziţie în care s-au prezentat date şi fotografii semnificative ale acelei perioade. De asemenea, prof. de istorie Dănuţ Ionescu, prin intermediul unei prezentări Power-Point, a încercat să aducă aminte generaţiilor prezente că Holocaustul a reprezentat un moment tragic care nu poate fi uitat niciodată.

[flagallery gid=45 name=Gallery]

LICEUL MILITAR – ŞANSA VIEŢII MELE –

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru LICEUL MILITAR – ŞANSA VIEŢII MELE –
oct. 022013
 

Prima zi a lunii octombrie a debutat în Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” cu lansarea volumului LICEUL MILITAR – ŞANSA VIEŢII MELE -.
Absolvenţii promoţiei 1955 s-au întors ACASĂ cu emoţie şi bucurie, după 58 de ani, pentru a împărtăşi liceenilor în uniforma cu lampas, gândurile aşternute din suflet în filele acestei cărţi care reprezintă o pagină din minunata istorie a învăţământului militar.
La activitate au participat cadre militare, profesori, elevi cantemirişti şi invitaţi: col.( r ) prof. univ. Mircea Olaru, col. ( r ) ing. Pompiliu Chiru, col.(r) Horia Ţaţău şi şeful secţiei învăţământ din Statul Major al Forţelor Terestre, col. Nicolae Mitu.
În această atmosferă nostalgică, uneori cu lacrimi în ochi, autorii, col.( r ) ing. Ioan Micu, col. (r) prof. Paul Ceauşu şi maior ( r ) prof. Nicolae Stoica au transmis celor prezenţi emoţia rândurilor adunate la un loc într-un volum – o splendidă dare de seamă a unei generaţii cantemiriste.
Cufundat în gânduri, unul dintre autori, col. (r) prof. Paul Ceauşu a mărturisit: „Liceu militar m-ai luat de mână, aveam 14 ani, m-ai învăţat tăria existenţei şi mi-ai dat drumul în viaţă şi nu m-ai înşelat!”
Şi tot Domnia Sa încheia ultima filă a cărţii, astfel: „Închei aceste rânduri cu o plecăciune în faţa Liceului şi a umbrei minunaţilor profesori pe care i-am avut, cu un gând de recunoştinţă pentru instituţia Armatei Române, sub oblăduirea căreia am deschis ochii spre lume, cu expresia celei mai profunde iubiri faţă de România, căreia îi dorim să crească şi să se dezvolte liberă, aşa cum o vedem în visele noastre cele mai frumoase”.
[flagallery gid=44 name=Gallery]

CREATIVITATE, ENTUZIASM ŞI IMPLICARE

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru CREATIVITATE, ENTUZIASM ŞI IMPLICARE
oct. 022013
 

În Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” elevii şi dascălii au celebrat „Ziua europeană a limbilor străine” printr-o serie de activități menite a sublinia, o dată în plus, rolul limbilor străine şi influenţa lor în viaţa noastră. Activităţile derulate pe parcursul a mai multor zile au fost diverse şi interactive, de la expoziţii cu lucrări ale cantemiriştilor, concursuri de poezie pe o temă la alegere într-o altă limbă decât cea maternă, la dezbateri purtate în limbile lui Shakespeare şi Voltaire, în cadrul cărora elevii şi-au exprimat opiniile. Lucrările expuse la standul din holul pavilionului învăţământ au fost apreciate de toţi vizitatorii pentru conţinuturile interesante şi documentate, ceea ce demonstrează că, liceeni în uniformă sunt creativi, ştiu să recurgă la resurse lingvistice diversificate, au abiltăţi de adaptare la diverse situaţii şi, inevitabil, abilităţi multimedia. Sunt elevi care, sub directa coordonare a cadrelor didactice, se disting an de an prin buna lor pregătire la olimpiadele şi concursurile de limba franceză şi limba engleză.
Într-o Europă multilingvă, cunoaşterea şi studierea limbilor străine reprezintă o prioritate absolută. Un fapt adevărat, probat de-a lungul timpului de cantemirişti care, prin intermediul celor două proiecte multilaterale Comenius, intitulate „Pride and prejudice” (2009-2011) şi „Music matters (2011-2013), coordonate de şcoala noastră, au avut posibilitatea de a-şi pune în practică cunoştinţele lingvistice şi digitale, de a cunoaşte alte culturi şi sisteme de învăţământ, precum şi de a-şi dezvolta abilităţile de lucru în echipe internaţionale devenind, astfel, veritabili „ambasadori” ai României în Europa.

xxx
„Ziua europeană a limbilor moderne este o manifestare care celebrează diversitatea lingvistică, plurilingvismul, învăţarea limbilor străine pe durata vieţii şi are ca obiectiv atragerea atenţiei publicului asupra importanţei învăţării limbilor străine şi sensibilizarea cu privire la existenţa şi valoarea tuturor limbilor vorbite în Europa. Manifestarea a debutat în anul 2001, declarat de Consiliul Europei „Anul european al limbilor vorbite”. În Europa se vorbesc 24 de limbi oficiale, dar există şi peste 60 de comunităţi autohtone care vorbesc o limbă regională sau minoritară”.
[flagallery gid=43 name=Gallery]

TOAMNA „BOBOCILOR” ÎN CANTEMIR

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru TOAMNA „BOBOCILOR” ÎN CANTEMIR
sept. 162013
 

Luni, 16 septembrie, în Colegiul Militar Liceal “Dimitrie Cantemir”, peste 450 de elevi în uniforma militară cu lampas au pornit într-un nou an şcolar, unde vor dobândi sub atenta îndrumare a cadrelor didactice şi militare, cunoştinţe ştiinţifice, de cultură generală şi militară, care vor constitui garanţia pentru ceea ce va urma.

Platoul, cu rezonanţele zecilor de promoţii, a găzduit ceremonialul militar şi religios, iar unul dintre cele mai emoţionante momente l-a constituit legământul celor 120 de “boboci” – 20 de fete şi 100 de băieţi – pe care l-au făcut cu elevii claselor a XII-a. Bobocii au fost admişi în colegiu cu medii între 10.00 şi 9,60 la fete şi 9,96 şi 8,72 pentru băieţi.
În prezenţa ministrului apărării naţionale, Mircea Duşa, a locţiitorului şefului Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Ion Ungureanu, a reprezentanţilor structurilor din MApN, a reprezentanţilor administraţiei publice locale, a personalului colegiului şi a celorlalţi invitaţi, tinerii şoimi au rostit legământul de credinţă: „Eu elevul…mă leg să învăţ carte, să-mi oţelesc braţul şi inima, spre a sluji cu destoinicie Patria şi Armata României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.
Deopotrivă, “boboci“ şi elevi gradaţi au luat parte la activitate, remarcând atmosfera caldă şi primitoare, sentimentul general fiind acela că au intrat într-o mare familie, familia cantemiristă.
În acest cadru de sărbătoare, trecerea în revistă a efectivelor participante, cuvântul comandantului colegiului, alocuţiunile invitaţilor, primul discurs de “boboc” şi, la final, în aplauzele asistenţei, defilarea colegiului, au constituit ritualul respectat de zeci de ani.
În aceeaşi atmosferă, comandantul colegiului, colonel dr. Constantin Moraru, s-a adresat elevilor: “Purtaţi la voi cheia succesului şi a reuşitei. Deschideţi cu ea porţile spre cunoaştere, spre desăvârşire, urmând, cu superioară înţelegere, exemplul de comportament şi rezultate foarte bune, ale promoţiilor anterioare”.
La rândul său, ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, a declarat că festivitatea de astăzi a fost un moment emoţionant, în primul rând pentru cei 120 de elevi din clasa a IX-a, deoarece iau contact pentru prima dată cu rigoarea vieţii militare: „Citesc pe chipul vostru că vă bucuraţi şi că vă place instituţia spre care v-aţi îndreptat şi spre meseria pe care doriţi s-o urmaţi în viaţă”.
Domnia Sa a declarat celor prezenţi că atunci când copiii îşi îndreaptă paşii către instituţia militară o fac cu dragoste şi cu plăcere, deoarece au convingerea că armata este una dintre instituţiile importante ale statului român din cel puţin două motive. În primul rând, armata este o instituţie riguroasă, importantă, foarte apreciată de români, fiind, totodată, foarte apreciată şi pe plan internaţional. Un al doilea motiv este calitatea învăţământului din instituţiile militare. „Aţi venit într-o instituţie deosebită, într-un colegiu cu tradiţie care funcţionează de 100 de ani şi care poartă numele unui mare cărturar şi domnitor român, Dimitrie Cantemir. Veţi duce mai departe acest mesaj al colegiului în care vă aflaţi”, a apreciat domnul ministru Mircea Duşa la finalul discursului său.
După ceremonial, părinţii cu lacrimi în ochi şi-au lăsat copiii pe mâini bune, în timp ce clopoţelul a sunat de mai multe ori ca elevii şi profesorii să intre la clase. Îi aşteaptă un an greu, cu multe provocări, în care vor face tot posibilul să răspundă cerinţelor impuse de profilul militar şi specializarea matematică-informatică.
[flagallery gid=42 name=Gallery]

PROMOVARE 100% LA EXAMENUL DE BACALAUREAT ÎN COLEGIUL MILITAR LICEAL „DIMITRIE CANTEMIR”

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru PROMOVARE 100% LA EXAMENUL DE BACALAUREAT ÎN COLEGIUL MILITAR LICEAL „DIMITRIE CANTEMIR”
iul. 092013
 

       Absolvenţii Colegiului Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” au promovat în procent de 100% examenul de bacalaureat, în cadrul căruia au susţinut şase probe: trei de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale şi trei probe scrise.

         Între modelele de evaluare obiectivă şi severă, topul îl deţine examenul de bacalaureat care, în timp, a devenit un veritabil barometru al nivelului de pregătire şi un criteriu de evaluare a cunoştinţelor, a competenţelor şi a nivelului de cultură generală şi de specializare. După probele orale, au urmat probele scrise: pe 1 iulie absolvenţii au susţinut proba la limba şi literatura română, pe 3 iulie a avut loc proba obligatorie a profilului, iar pe 5 iulie s-a desfăşurat ultima probă, la alegere, în funcţie de specializare (matematică-informatică) şi profil (militar). A fost un examen serios, subiectele au avut un grad de dificultate ridicat, dar pregătirea temeinică va da rezultatele dorite, ne-a mărturisit absolventul Siviu Badea după ultima probă.
Afişarea rezultatelor, luni 8 iulie a.c., a risipit toate emoţiile având în vedere faptul că, toţi cei 118 absolvenţi au promovat examenul de bacalaureat cu medii şi note remarcabile, media finală pe colegiu fiind 8,53. Cea mai mare medie 9,91 a fost a absolventului Milică Iconaru, alţi 49 de adolescenţi având media finală peste 9.00. De asemenea, 13 cantemirişti au obţinut note de 10.00 la disciplinele matematică, fizică, informatică şi biologie.

            Aceste rezultate remarcabile vin să certifice, încă o dată, valoarea cantemiriştilor şi a dascălilor care i-au pregătit, precum şi temeinicia programului coerent de pregătire a elevilor în cadrul căruia au avut loc testări periodice, simulări, verificări.
Procentul de promovare de 100%, la examenul de bacalaureat, a promoţiei „Aurel Vlaicu-100”, evidenţiază activitatea educaţională de excepţie desfăşurată în colegiu, care se înscrie într-o continuitate a performanţei ca stare de normalitate instituţională. Acest rezultat onorant situează colegiul în primul eşalon al instituţiilor de învăţământ preuniversitar din România, într-un spaţiu al elitei, acolo unde numai cei care muncesc şi depun eforturi suplimentare se situează.

[flagallery gid=41 name=Gallery]

Rezultate la concursul de admitere

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Rezultate la concursul de admitere
iul. 092013
 

        Pentru absolvenţii de gimnaziu care şi-au dorit să poarte uniforma militară cu lampas, emoţiile s-au risipit luni, 8 iulie 2013, la afişarea rezultatelor finale. În Colegiul Militar Liceal “Dimitrie Cantemir” din Breaza, pentru cele 120 de locuri (20 pentru fete şi 100 pentru băieţi) s-au înscris elevi din judeţul Prahova, dar şi din alte judeţe ale ţării. 481 de candidaţi (121 fete şi 360 băieţi) au fost selecţionaţi de Centrele Zonale de Selecţie şi Orientare din Alba Iulia, Breaza şi Câmpulung Moldovenesc din 862 de candidaţi înscrişi (275 fete şi 587 băieţi) la birourile informare-recrutare judeţene.
Adolescenţii care au optat să devină cantemirişti într-o instituţie de elită a învăţământului militar preuniversitar, au avut de parcurs două etape: prima, eliminatorie de verificare a cunoştinţelor sub forma unui test grilă, la disciplinele Limba şi literatura română şi Matematică, şi a doua, de ierarhizare a candidaţilor care au fost declaraţi “ADMIS” în prima etapă şi care au participat la Evaluarea Naţională.
În prima etapă au fost admişi 298 de băieţi şi 110 fete, iar la finele celei de- a doua etape, după calcularea mediilor finale de admitere, în fruntea listei se regăsesc, cu media de admitere 10, trei fete. Astfel, la fete cea mai mare medie de admitere a fost 10.00, iar ultima medie a fost 9,60; la băieţi, cea mai mare medie a fost 9,96, iar cea mai mică medie a fost 8,72.

Media finală de admitere s-a calculat astfel:
MFA = (MA+NT) : 2 unde:
MFA = media finală de admitere;
MA = media de admitere, calculată conform Metodologiei de organizare şi desfăşuarare a admiterii în învăţământul liceal de stat, ca medie aritmetică între media generală la Evaluarea Naţională şi media generală de absolvire a claselor V-VIII;
NT = nota de la testul tip grilă de verificare a cunoştinţelor la disciplinele Limba şi literatura română şi Matematică.

[flagallery gid=40 name=Gallery]