dan

“Ziua Brâncuşi”

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru “Ziua Brâncuşi”
feb. 192016
 

     Elevii şi cadrele didactice din Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir” au marcat, vineri, 19 februarie 2016, “Ziua Brâncuşi”.

     Prin intermediul expoziţiei de date şi fotografii realizată de doamna prof. Roxana Ţonoiu, în pavilionul învăţământ, elevii au putut gravita în jurul unuia dintre cei mai mari sculptori ai lumii.  Cu date istorice importante a venit directorul adjunct al instituţiei, prof. de istorie, dr. Aurel-Constantin Soare.

     Momentul consacrat împlinirii a 140 de ani de la naşterea marelui sculptor român a oferit ocazia celor prezenţi să-i cinstească memoria şi să dea culoare unui eveniment naţional.

[flagallery gid=201]

Locul I şi calificare la faza naţională şi locul II la proba individuală de tenis de masă

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Locul I şi calificare la faza naţională şi locul II la proba individuală de tenis de masă
feb. 192016
 

       Elev caporal Luiza Potecă şi elev sergent Mihai Neicu, din Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, s-au clasat pe locul I, respectiv locul II la proba individuală de tenis de masă, din cadrul etapei judeţene a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, desfăşurată în sala de sport a Liceului Teoretic „Aurel Vlaicu” din Breaza. În competiţie cu cei mai buni tenismeni din judeţul Prahova, cantemiriştii pregătiţi îndeaproape de domnul prof. Andrei Mostovoi au practicat un joc foarte bun în fiecare set disputat, la baza căruia au stat concentrarea, efectul imprimat mingiei, serviciul, viteza mare de reacţie şi de execuţie, rezistenţa psihică, o bună pregătire fizică şi dorinţa de victorie.

     La faza naţională a competiţiei, elev caporal Luiza Potecă va reprezenta colegiul şi judeţul Prahova.

Felicitări şi succes în continuare!

[flagallery gid=203]

 

„Prietenie prin sport”

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru „Prietenie prin sport”
feb. 182016
 

      Elevi, cadre militare şi profesori, din Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”, au alergat, joi, 18 februarie, începând cu ora 13.00, în incinta instituţiei, pe o distanţă stabilită, sub motto-ul Consiliului Internaţional al Sportului Militar „Prietenie prin sport”. Participanţii s-au alăturat, astfel, militarilor din cele 133 de ţări ale Consiliul Internaţional al Sportului Militar, care în aceeaşi zi participă la alergări pe distanţe scurte sau lungi, mers pe jos sau pe schiuri, indiferent de aptitudinile lor fizice sau abilităţile sportive, de grade, funcţii, vârstă sau sex.

      „Organizat  pentru prima oară în anul 2006 de către Consiliul Internaţional al Sportului Militar în scopul sărbătoririi datei de constituire a acestui organism internaţional, evenimentul din data de 18 februarie şi-a propus să promoveze, anual, practicarea sportului în armatele lumii şi, prin anvergura mondială a acţiunii, să contribuie la menţinerea păcii”.

[flagallery gid=200]

Recorduri la ştafetă şi titlul de vicecampion naţional la heptatlon

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Recorduri la ştafetă şi titlul de vicecampion naţional la heptatlon
feb. 162016
 

      Elevul Mihai Pîslaru şi elevul sergent Alexandru Drăgoi au participat la finalul săptămânii la două competiţii sportive importante unde au obţinut rezultate excepţionale. Pregătirea fizică deosebită şi cunoştinţele tehnico-tactice dobândite în cadrul orelor de educaţie fizică, cât şi la cercurile sportive i-au ajutat pe atleţii noştri să urce pe podium. Elevul Mihai Pîslaru a doborât trei recorduri, cu echipa de la CSM Ploieşti, la proba de stafetă 4x200m şi 4x400m (juniori 1 şi 2) din cadrul Concursului naţional “Memorialul Dorin Melinte”, iar elevul sergent Alexandru Drăgoi a devenit vicecampion naţional la Campionatul naţional de probe combinate pentru juniori 1, secţiunea heptatlon (60m plat, săritura în lungime cu elan, săritura în înălţime, aruncarea greutăţii, săritura cu prăjina, 60m garduri şi 1000m plat).

         Pasiunea pentru sport şi dorinţa de a ajunge la performanţe notabile îi determină pe elevii Colegiului Naţional Militar “Dimitrie Cantemir” să se pregătească la cel mai înalt nivel, sub atenta îndrumare a profesorilor şi antrenorilor de educaţie fizică şi sport.

Felicitări şi succes în continuare!

poza site 16.02.2016

Premii pentru cantemirişti la Concursul Naţional de Astronomie şi Astrofizică “Marin Dacian Bica”

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Premii pentru cantemirişti la Concursul Naţional de Astronomie şi Astrofizică “Marin Dacian Bica”
feb. 152016
 

         Dornici de a şti cât mai multe despre elementele componente ale Universului, prin explorarea cerului şi descoperirea magiei spaţiului cosmic, elev Radu Neş şi elev caporal Andrei Bărboiu din Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” au participat, în vacanţa intersemestrială, la Tabăra Naţională de Fizică, Astronomie şi Astrofizică ,,MARIN DACIAN BICA”, de la Voroneţ, judeţul Suceava. Pe perioada întregii săptămâni au luat parte la cursuri teoretice atât pentru începători, cât şi pentru performanţă, sesiuni de referate ştiinţifice, observaţii astronomice cu ajutorul telescoapelor, expoziţie de pictură şi astrofotografie, rezolvări de probleme de fizică şi astrofizică deosebite.

         În competiţie cu cei mai buni elevi din ţară, cantemiriştii Radu şi Andrei au obţinut fiecare câte un premiu II la categoria seniori începători, respectiv seniori avansaţi, la Concursul Naţional de Astronomie şi Astrofizică “Marin Dacian Bica”.

Felicitări elevilor şi prof. îndrumător, Adrian Mehedinţi!

[flagallery gid=199]

Pregătirea temeinică va da naştere performanţelor!

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Pregătirea temeinică va da naştere performanţelor!
feb. 092016
 

     Pornind de la celebrul dicton a lui Juvenal „Mens sana in corpore sano”, în prima decadă a lunii februarie,  componenţii loturilor sportive execută un stagiu de pregătire montană, în garnizoana Predeal, sub atenta îndrumare a profesorilor şi antrenorilor de la Catedra de educaţie fizică şi sport a Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir”. Promotori ai sportului, ai unei vieți organizate şi disciplinate, al spiritului de fair-play și al lucrului în echipă, cantemiriştii consideră pregătirea fizică ca unul dintre cei mai importanţi factori ai antrenamentului în atingerea  performanţelor.

        O frumoasă incursiune în lumea sportului le va trezi şi mai mult interesul tinerilor liceeni în uniformă, care visează să-şi îmbunătăţească recordurile personale la atletism şi să practice un joc de mare spectaculozitate în cadrul competiţiilor de handbal, volei, baschet şi fotbal.

[flagallery gid=198]

Ştafeta generaţiilor

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Ştafeta generaţiilor
feb. 042016
 

„Întrebuinţaţi bine timpul, el trece aşa de iute, însă ordinea vă învaţă să câştigaţi timp.” Johann Wolfgang von Goethe

      Elevii clasei a XI –a E s-au bucurat de fiecare moment petrecut în preajma elevei sergent major Andreea Stănică, cea care a îndeplinit cu onoare şi responsabilitate, timp de un an,  funcţia de înlocuitor al comandantului de pluton. În ultima zi de şcoală a primului semestru, din anul şcolar 2015-2016, elev sergent major Andreea Stănică a predat ştafeta elevului caporal Claudiu Anton, şeful clasei a XI –E. La emoţiile fireşti născute din sufletele liceenilor în uniformă a fost martoră şi diriginta clasei a XI –a E, doamna prof. de matematică, Daniela Oprea.

          Am încercat să privesc dincolo de bariera treselor şi să îmbin responsabilitatea de a fi elev gradat cu prietenia şi întelegerea. M-am apropiat de sufletele lor şi am înşirat pe un fir de aţă o constelaţie de amintiri ce vor rămâne scrijelite în inima mea pentru totdeauna, a explicat Andreea.

poza site stafeta generatiilor 05.02.2016

Elevi de nota 10

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Elevi de nota 10
feb. 042016
 

      La finele primului semestru al anului şcolar 2015-2016, patru cantemirişti care au unit munca cu pasiunea şi perseverenţa cu dorinţa au înregistrat cele mai bune rezultate la învăţătură. Elev fruntaş Alina Gheorghe şi elevii caporal Iulia Condruz, Angelica Stanciu şi Ştefan Sava au găsit mediul propice pentru a performa la cel mai înalt nivel, reuşind să obţină 10 pe linie la toate disciplinile. De-a lungul anilor, cantemiriştii au înţeles că învăţătura deschide porţi spre cunoaştere şi spre performanţă. Talentul este cel care şi-a spus cuvântul, completat desigur, de multă muncă, ambiţie, perseverenţă, seriozitate şi dorinţă de autodepăşire. Cu răbdare şi pricepere, îndrumaţi îndeaproape de cadre didactice şi militare, au reuşit să ajungă în topul celor mai buni elevi. Drumul până la aceste rezultate remarcabile a fost unul lung şi nu lipsit de dificultăţi, după cum au afirmat, pe rând, liceenii în uniformă:

“Obţinerea mediei 10 este un ideal, care implică multă muncă, pasiune şi, de asemenea multă ambiţie. De la an la an, împlinirea acestui ideal devine din ce în ce mai greu de realizat deoarece menţinerea la o constantă este mult mai dificilă decât atingerea acesteia. Sentimentul de competiţie se intensifică de la un semestru la altul, fapt care ne determină să fim mai buni, să ne autodepăşim”, a exemplificat Angelica.

“Simbolic, media 10 echivalează cu atingerea unui astru îndepărtat, iar firesc, media 10 presupune muncă, multă dăruire şi devotament. A o obţine înseamnă a-ţi înnobila educaţia cu roade aurite, a-ţi fi recunoscute meritele, confirmând acel drum drept ascendent”, a explicat Iulia

“Într-o lume a căutărilor şi eforturilor spre mai bine, nivelul aspiraţiei ne va spori considerabil întotdeauna perseverenţa pe termen lung. Pot spune că media 10 este rezultatul experienţelor trecute, reuşitelor sau eşecurilor şi poartă amprenta dedicării personale îmbinată cu tactul pedagogic al celor care mă îndrumă. Am în jurul meu mulţi dascăli extraordinari, spirituali, în prezenţa căroara resimt liniştea, pacea şi armonia cunoaşterii, cum mă cuprind şi îmi dau un sentiment de împlinire, de regăsire. Acest câmp abstract al perseverenţei, invizibil pentru majoritatea ochilor, se transformă şi străluceşte în toate culorile posibile la fiecare atingere”, a completat Alina.

“Performanţa este un pisc ascuţit, unde doar cei care o conştientizează şi depun eforturi susţinute, îşi pot menţine echilibrul. Media 10 este doar o confirmare a aptitudinilor deprinse de-a lungul parcursului meu şcolar, precum şi o recunoaştere a traseului perseverent pe care am ales să-l urmez”, a adăugat Ştefan

Pornesc pe acelaşi drum ascendent şi, alături de colegii lor, se pregătesc, la începutul semestrului al II – lea,  să realizeze, din nou, performanţe notabile în cadrul olimpiadelor şi concursurilor şcolare pentru a duce mai departe renumele Colegiului Naţional Militar “Dimitrie Cantemir”, instituţie prestigioasă de învăţământ preuniversitar cu peste un secol de existenţă educativă şi de performanţă.

Felicitări elevilor, profesorilor, părinţilor şi succes în continuare!

poza site olimpici 04.02.2016

 

Cantemiriştii în cursa pentru un loc în finala naţională a Competiţiei de CanSat

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Cantemiriştii în cursa pentru un loc în finala naţională a Competiţiei de CanSat
feb. 032016
 

           O echipă formată din şase elevi şi coordonată de domnul prof. Adrian-Ion Mehedinţi şi-a depus candidatura pentru cea de-a doua ediţie a Competiţiei Naţionale de CanSat, proiect al Agenţiei Spaţiale Europene, derulat în colaborare cu Agenţia Spaţială Română, prin programul ESERO.

         „Provocarea lansată de competiție este înglobarea tuturor subsistemelor majore ale unui satelit într-o doză de răcoritoare cu un volum de 330 mililitri. Apoi satelitul va trebui să fie lansat la o altitudine de aproximativ un kilometru, să facă unele măsurători și să aterizeze  în condiții de siguranță.”

     Misiunea primară este aceeaşi pentru toate echipele participante, formate din elevi şi profesori din învăţământul preuniversitar: măsurarea temperaturii şi a presiunii aerului. În privinţa misiunii secundare, echipa cantemiristă a ales măsurarea altitudinii şi a coordonatelor GPS în timpul zborului controlat al aparatului CanSat, datele prelevate fiind transmise la sol în timp real.

      Rezultatul experimentului realizat de echipa noastră, denumită NOTOS, constă în obţinerea unei prognoze meteorologice de scurtă durată, utilă în deciziile tactice ale unui proiect de amploare.

          Pentru îndeplinirea obiectivelor, liceenii în uniformă s-au organizat pe grupe, în funcţie de domeniile abordate în cadrul proiectului: grupa de implementare a software-ului, grupa de electronică aplicată, grupa de interpretare a datelor furnizate în timpul misiunii, grupa de control al zborului, grupa de asamblare şi mentenanţă şi grupa de diseminare.

            Dacă va trece de etapa proiectului, echipa cantemiristă are şansa de a participa alături de celelalte şapte echipe la finala naţională, care va avea loc la Suceava între 21 şi 24 aprilie 2016.

Succes întregii echipe formată din elevii: caporal Iulia Condruz, caporal Constantin Mateescu, caporal Ionuţ-Mihăiţă Băjan, caporal Florentin-Claudiu Ghenea, caporal Ştefan Sava şi Iustin Burducea!

poza proiect site 04.02.2016

Sport şi performanţă

 Stiri  Comentariile sunt închise pentru Sport şi performanţă
feb. 022016
 

      Dornici să păşească pe acelaşi drum pe care îl parcurg marii campioni, elevii sportivi handbalişti ai Colegiului Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” au susţinut Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti în confruntarea cu CSM Ploieşti pentru calificarea în Final Four-ul Cupei României.

     O frumoasă incursiune în lumea sportului le-a trezit şi mai mult interesul tinerilor cantemirişti, care visează să obţină rezultate deosebite în competiţiile la care participă.

poza site handbal 02.02.2016