mart. 192020
 

Elev sergent Valentin Fluture și elev fruntaș Patricia Bărbuță au evoluat în prima decadă a lunii martie în cadrul fazei județene a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, unde au obținut Premiul III, respectiv Mențiune.

Supranumit „sportul mintii”, șahul este pasiunea mea și presupune instrucție, comunicare, disciplină și foarte multă dedicare. Datorită șahului, sunt mai încrezător când iau unele decizii și pot comunica mai ușor cu cei din jur. Să joc șah îmi face mare plăcere, acesta nefiind pentru mine doar un joc, ci un izvor nesecat de informații în care pot regăsi întotdeauna creativitate și ingeniozitate. Șahistul meu preferat este Hikaru Nakamura, căruia îi admir abilitățile de rezolvare a celor mai grele probleme propuse și îmi place foarte mult un citat de-al său ” Șahul este piatra de încercare a inteligenței”.

Totul ţine de viziune, perspectivă, orizont și cel mai important de privirea de ansamblu, a spus elev sergent Valentin Fluture, distins cu Premiul al III – lea la faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar. Tânărul cantemirist care își dorește să urmeze cursurile Academiei Tehnice Militare „Ferdinand I”, la programul de studii – Calculatoare și sisteme informatice pentru apărare și securitate națională, mai are în palmares premiul II(U16) obținut, în anul 2017, la Concursul Național de șah de la Arad.

Pasionată de sportul minții și dornică să devină din ce în ce mai bună, elev fruntaș Patricia Bărbuță consideră că fiecare decizie luată în fața tablei de șah o aduce cu un pas mai aproape de mutarea finală. „Totul ține de viziune, perspectivă, orizont și, cel mai important, de privirea de ansamblu”, spune eleva care a finalizat primul semestru cu media 10.

Distinsă cu prima mențiune la faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, Patricia ne-a împărtășit de la cine a învățat regulile șahului, strategii de joc și cum fiecare înfrângere s-a transformat într-o lecție. „Încă din școala primară, am învățat șah de la tatăl meu, care prin ambiție și devotament este un jucător talentat și cu o viziune amplă asupra acestui sport, chiar dacă nu are experiența unor concursuri sau turnee. Pas cu pas, fiecare înfrângere s-a transformat într-o lecție, iar eu am devenit din ce in ce mai bună. Modelul meu este campionul mondial Magnus Carlsen, care la momentul actual este unul din cei mai buni jucători de șah din lume, de la care învăț continuu noi strategii sau deschideri.

Aflată la începutul drumului spre cariera militară, elev fruntaș Patricia Bărbuță, prima admisă în colegiu în anul școlar 2019-2020, mai are în palmares și două distincții importante obținute la disciplina fizică, care îi încununează munca și efortul constant pentru performanță: Premiul III la Concursul Național de Fizică PHI și Mențiune la faza județeană a Olimpiadei de Fizică.

Felicitări și mult succes în continuare!