
Uniţi sub sfânt tricolor!
Anii trec, anii vin… o perpetuă mişcare a timpului fixată cu exactitate de clepsidră.
Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir” – 105 ani de istorie, de continuitate cu trecutul şi prezentul, consolidaţi cu abnegaţie, dăruire, dragoste şi profesionalism de către triada profesor-instructor militar-elev.
Purtăm pe umeri povara trecutului care nu ne apasă ci dimpotrivă, ne obligă să ne ridicăm frunţile în faţa acestui loc binecuvântat prin însăşi menirea sa plină de nobleţe: deschiderea porţilor spre cultură a generaţiilor care în decursul timpului au sorbit din pocalul ştiinţei de carte şi au dat valoare acestei instituţii.
O privire retrospectivă în negura vremii, în arhiva sufletească a colegiului, a determinat pe doi călăuzitori de spirite, pe două persoane care aduc un plus de valoare educaţiei şi sunt modele umane şi morale pentru elevii noştri, să aşeze în file de carte, pentru a deveni nemuritoare, toate promoţiile de la Mănăstirea Dealu şi până în prezent.
Comandantul colegiului, colonel dr. Doina Mureşan şi directorul-adjunct Aurel-Constantin Soare au consacrat în paginile cărţii intitulată sugestiv “Uniţi sub sfânt tricolor” albumul colectiv al celor aproximativ 14.000 de absolvenţi ale căror drumuri s-au intersectat în universul colegiului.
Cu toţii au dat strălucire Cantemirului care i-a format nu numai ca militari ci şi ca cetăţeni de excepţie şi au întruchipat în legătura lor de continuitate cu trecutul şi prezentul spiritul de abnegaţie, dăruire, profesionalism, omenie şi demnitate.
Pe aripi de timp această carte va rămâne o enciclopedie în continuă tipărire a celor care şi-au trăit adolescenţa pulsând în ritmuri cantemiriste, a celor care, cum frumos afirmă autorii: “reprezintă un destin, o clipă în marea dăinuire a neamului, marea familie a cantemiriştilor care este pentru prima dată reunită în veşnicia patriei”.
[flagallery gid=396]