
În prezenţa unei galerii impresionante, echipa de handbal masculin a Colegiului Naţional Militar “Dimitrie Cantemir”, s-a calificat la faza naţională a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, după ce a oferit un adevărat spectacol sportiv, în cadrul căruia au ieşit la suprafaţă spiritul de echipă, fair-play-ul, dăruirea, ambiţia, şi, nu în ultimul rând, pregătirea fizică, factor important în atingerea celor mai bune rezultate. Visul de ajunge în primele opt echipe, cele mai bune din ţară a devenit realitate, după opt ani, pentru echipa de handbal băieţi a Colegiului Naţional Militar “Dimitrie Cantemir”, antrenată de prof. Leonard Cristescu, care a reuşit în cadrul întrecerilor să obţină rezultate importante. Ultimele victorii clare sunt cele obţinute în faţa echipelor de la Liceul Tehnologic Nr.1 din Alexandria şi Liceul Tehnologic „Ion Barbu” din Giurgiu cu scorul de 21-11, respectiv 16-2, la faza zonală disputată în Sala se Sport “Virgil Dudău” din Breaza, sâmbătă, 19 martie 2016. Dornici să calce pe urmele campionilor, cantemiriştii au avut posibilitatea să etaleze un joc consistent, echilibrat şi de mare spectaculozitate, pe parcursul competiţiei, care a avut la bază pregătirea temeinică, talentul, seriozitatea, perseverenţa şi ambiţia, calităţi fără de care nu se poate urca pe podiumul campionilor. Cu toţii ştiu că, fără ajutorul calificat al prof. Leonard Cristescu, nu aveau cum să-şi îmbunătăţească jocul şi să obţină succesul, de aceea l-au felicitat pe antrenorul lor şi i-au mulţumit pentru eforturile făcute. În finala competiţiei, care se va desfăşura la Baia Mare, în perioada 5-8 mai 2016, liceeni în uniformă au ca obiectiv obţinerea unei medalii. Până atunci, handbaliştii noştri se vor pregăti temeinic pentru a atinge nivelul de performanţă necesar clasării pe podiumul elitelor, ştiind foarte bine că, acolo unde există pasiune pentru sport şi mediul propice pentru a-l practica, există şi performanţă.
„Toate visele pot deveni realitate dacă avem curajul să le urmăm.” Walt Disney
Foto: m.m. principal Nicolae Milea, Graţiela Mihăescu
[flagallery gid=218]