feb. 272025
 

O echipă a Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir”, coordonată de prof. Adrian Mehedinți, și-a transformat pasiunea pentru spațiu într-un proiect inovator, de construire a unor colonii spațiale.

Prin înscrierea la concursul internațional de proiecte de colonii spațiale National Space Society „Gerard K. O’Neill” Space Settlement Contest 2025, 12 liceeni militari de la Breaza, din clasele a IX-a-a XI-a, au început o călătorie incredibilă în lumea tehnologiilor spațiale, unde și-au folosit cunoștințele complexe de fizică, matematică, știința mediului, precum și alte discipline.

Participarea la această competiție internațională reprezintă pentru tinerii cantemiriști ocazia deosebită de a-și prezenta munca în fața specialiștilor din domeniul spațial. „Cu pasiune, ambiție și multă muncă, am proiectat o așezare umană viabilă în spațiu, explorând soluții inovatoare pentru viitorul omenirii dincolo de granițele Terrei. Fiecare dintre noi a contribuit cu expertiza sa în știință, tehnologie și strategie, demonstrând că disciplina și creativitatea pot duce chiar și dincolo de stele. Mulțumim mentorilor noștri și tuturor celor care ne-au susținut. Acesta este doar începutul călătoriei noastre către un viitor interstelar”, a transmis, în numele echipei de la cercul de astronomie, elev caporal Teodor Iordache.

Până la aflarea rezultatului, noi îi felicităm și îi apreciem pentru implicarea lor în astfel de proiecte de viitor, care îi ajută să-și urmeze pasiunile și să pună în aplicare competențele acumulate în anii de liceu.