sept. 212017
 

În Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir” există un club de dezbateri, aflat la început de drum, în cadrul căruia elevii, care au afinitate pentru logică, argumentare şi comunicare, au posibilitatea, sub atenta îndrumare a domnului prof. dr. Ovidiu Badea, să-şi dezvolte aptitudinile.
Pentru a veni în ajutorul liceenilor, dornici de a deveni buni vorbitori, domnul profesor a adresat invitaţia doamnelor Geta Sârbu şi Genoveva Cerchez, profesori cu experienţă vastă în dezbateri, şi elevilor pasionaţi de debate, de a participa la o competiţie amicală, pe o temă aleasă, în Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir”.
Au răspuns prezent la această activitate frumoasă elevi din Colegiul Naţional “Nicolae Grigorescu” Câmpina şi Colegiul Naţional “Mihail Cantacuzino” Sinaia.
Marţi, 19 septembrie a.c., patru echipe a câte trei vorbitori, dintre care două ale Cantemirului, şi-au susţinut, în săli diferite, argumentele pro sau contra moţiunii/problemei centrale în dezbatere care, la prima întâlnire, a avut ca temă dezvoltarea economică şi protecţia mediului.
Pe parcursul a două ore, tinerii liceeni, unii cu experienţă, alţii începători, şi-au exprimat opiniile pe tema aleasă, într-un mod argumentat şi în baza unor reguli specifice debate-ului. Chiar dacă a fost o competiţie amicală, la finalul rundei, arbitrii au decis ce echipe au argumentat mai convingător şi au câştigat meciurile.
Cu toţii au fost câştigători prin experienţa acumulată şi informaţiile oferite.

Felicitări tuturor şi succes în continuare!
[flagallery gid=407]