iun. 202017
 

 

Elevii sergenţi ai Colegiului Naţional Militar “Dimitrie Cantemir”din Breaza, participă, în perioada 16-21 iunie a.c.,  la Tabăra de instrucţie  militară de la Diham.

În decursul acestor zile, elevii cantemirişti îşi fixează, dezvoltă şi perfecţionează  deprinderile practic-aplicative însuşite pe parcursul orelor de pregătire militară şi desfăşoară activităţi precum: instrucţie de front, topografie, instrucţie tactică, instrucţie sanitară, educaţie fizică militară, supravieţuire şi protecţia mediului.

Cu această ocazie se prezintă şi noţiunile generale despre activităţile standard de instrucţie şi evaluare (ASIE), programele de instrucţie individuale (PII) şi programele de instrucţie pentru misiune.

În cadrul acestei tabere, elevii au îmbinat utilul cu plăcutul, au folosit busola şi harta pe cărările muntoase,  şi-au creat amintiri unice, şi-au dezvoltat condiţia fizică, au întărit coeziunea la nivelul companiei prin activităţile de relaţionare şi, nu în ultimul rând, au atins principalul obiectiv: aprofundarea cunoștințelor de pregătire militară acumulate și transferul acestora către latura aplicativă.

 

[flagallery gid=393]