oct. 162017
 

Ne uneşte pe toţi spiritul Invictus şi respectul faţă de veterani!
Go Invictus!

Organizată de Asaociaţia voluntarilor Invictus România şi susţinută de Ministerul Apărării Naţionale, în contextul sărbătoririi Zilei Armatei României, cea de-a patra ediţie a “Ştafetei Veteranilor” se desfăşoară pe trei trasee: albastru Craiova-Carei, galben Bucureşti-Carei şi roşu Iaşi-Carei.
Elevii cantemirişti au alergat alături de prof. de educaţie fizică Gianin Stanciu şi de purtătorii “Ştafetei Veteranilor”, Vicenzio Dragna şi Claudiu Vasile, aflaţi pe traseul Ploieşti-Braşov, luni, 16 octombrie, pentru a-i onora pe veteranii de ieri şi de azi ai României.
Cantemiriştii i-au întâmpinat pe alergătorii de pe traseul galben la intrarea în oraşul Breaza, alăturându-se acestora până în faţa Colegiului Naţional Militar “Dimitrie Cantemir”. Pe parcursul celor şapte kilometri , “Ştafeta Veteranilor” s-a oprit la Monumentul Eroilor, unde au fost prezenţi alţi alergători şi liceeni în uniformă militară, pentru un moment de reculegere. Pe traseu, în faţa Primăriei au fost întâmpinaţi de către primarul oraşului, domnul Gheorghe Richea.
Un moment emoţionant a avut loc la Colegiul Naţional Militar “Dimitrie Cantemir”, unde elevi şi cadre militare au susţinut “Ştafeta Veteranilor”. Cantemiriştii i-au mai însoţit pe o distanţă de trei kilometri, după care Invictuşii şi-au continuat drumul, îndreptându-se la fel ca în anii anteriori spre Carei – ultima localitate eliberată în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Felicitări elevului plutonier Eduard Onofrei şi elevului sergent major Cristian Catrina pentru implicarea şi devotamentul de care au dat dovadă!

Foto: Rareş Onciulescu
Graţiela Mihăescu
[flagallery gid=417]