oct. 092015
 

      Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic, sărbătoare a ştiinţei şi tehnologiei şi a contribuţiilor acestora la îmbunătăţirea condiţiei umane, a fost marcată în Colegiul Naţional Militar „Dimitrie Cantemir” printr-o activitate experimentală.

      Vineri, 9 octombrie a.c., elevii clasei a X- a, sub îndrumarea domnului prof. de fizică Adrian Mehedinţi, au realizat o aplicaţie practică a calorimetriei – o punte între modelul teoretic şi experimentul practic. “Ştiinţa merge înainte pe două picioare numite teorie şi experiment. Câte o dată este pus jos primul, altă dată celălalt, dar progresul continuu este făcut numai prin folosirea ambelor” (Millikan).

       Cantemirştii au avut de realizat un scut termic care să protejeze timp de trei minute un ou, plasat în faţa unei flăcări produsă de arderea unui amestec de propan şi butan. Obiectivul propus a fost atins. După cele trei minute de protecţie albuşul oului protejat, aşezat la 1 cm în spatele scutului nu şi-a modificat aspectul (nu s-a albit deloc).

     O activitate care a folosit conceptele şi principiile despre transferul de căldură, ce  s-a bucurat de un interes deosebit, fiind apreciată de toţi participanţii.

     „Activitatea de promovare a învăţării materiilor STEM este inspirată dintr-o secvenţă de misiune spaţială. Scutul termic simulează protecţia termică necesară capsulelor spaţiale la reintrarea în atmosferă”, a explicat prof. Adrian Mehedinţi

     De altfel, domnul prof. Adrian Mehedinţi a participat în anul 2014 la proiectarea şi realizarea activităţilor de promovare STEM prin implicarea principiilor de explorare spaţială din programul spaţial american, la Academia Spaţială Honeywell pentru profesori – Huntsville Alabama.

xxx

     “În fiecare an, în perioada 4-10 octombrie, are loc World Space Week sau Săptămâna Mondială a Spaţiului Cosmic, un eveniment organizat de Adunarea Generală a ONU în cinstea lansării primului satelit artificial, Sputnik 1, pe 4 octombrie 1957 care marchează practic debutul explorării spaţiale.”

[flagallery gid=175]