
Joi, 25 mai 2023, în cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, sărbătorim Ziua Înălțării Domnului și Ziua Eroilor.
Liceeni, cadre militare și profesori din Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” au participat la manifestările solemne prilejuite de Ziua Eroilor la monumentele Eroilor Neamului din localitățile Breaza de Jos, Câmpina, Provița, Brebu și Cornu.
În cadrul ceremonialelor militare și religioase s-a executat apelul solemn, activitate în cadrul căreia au fost rostite simbolic nume ale eroilor poporului român căzuți la datorie în războaiele purtate de Armata României ori în misiuni executate în teatrele de operații.
Hristos s-a Înălțat!
xxx
„În semn de recunoștință pentru eroii patriei care au căzut în Primul Război Mondial, autoritățile statului român au hotărât, prin Decretul-lege nr. 1693 din 4 mai 1920 ca Ziua Eroilor să fie decretată sărbătoare națională și să fie celebrată „cu mare fast religios, școlar, militar și naționalׅ“, în Ziua Înălțării Domnului.
Prin Legea nr. 48 din 30 mai 1995 privind proclamarea Zilei Eroilor, s-a reînnodat tradiția interbelică a sărbătoririi Zilei Eroilor, iar ulterior prin Legea nr. 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război, Ziua Eroilor a fost proclamată sărbătoare națională a poporului român, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, Ziua Înălțării Domnului Isus Hristos, potrivit tradiției românești.
România a participat, începând cu anul 1877, la confruntări militare majore, desfășurate pe teritoriul național și în afara acestuia – Războiul de Independență, Al Doilea Război Balcanic, Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial și, după 1990, la misiunile din teatrele de operații din Balcanii de Vest, Afganistan și Irak.”




















