mart. 032025
 

Elev fruntaș Eduard Toma, din Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”, a participat la activitățile de promovare a învățământului militar, la mall Shopping City Ploiești, duminică, 2 martie 2025.

Tânărul cantemirist a avut onoarea și bucuria de a reprezenta pentru prima dată colegiul și de a aduce în rândul celor interesați detalii despre oferta educațională a școlii și despre experiențele inedite și valoroase dobândite în mediul cazon.

„A fost o experiență pe care nu o voi uita niciodată și care mi-a întărit și mai mult mândria de a face parte din această instituție de elită. De când am pășit pentru prima dată pe porțile acestui colegiu, am știut că mă așteaptă o provocare unică, dar și o oportunitate extraordinară de a mă forma ca om și ca viitor lider. Prin această participare, am avut șansa de a împărtăși aceste trăiri și de a arăta tuturor ce înseamnă cu adevărat spiritul militar: disciplină, respect, camaraderie și devotament.”

Pe lângă pliante și informații despre alegerea carierei militare, Edi a împărțit mărțișoare doamnelor și domnișoarelor, alături de reprezentanții Centrului Militar Județean Prahova, la început de primăvară.

Felicitări și mult succes pe drumul ales!