PROMOŢIA a LXXXVII – a „DIMITRIE CANTEMIR”
CANTEMIR, RĂMÂI CU BINE!
Patru ani ca patru clipe şi necruţătorul timp şi-a văzut de drum. Supuşi legilor lui, dintre cele mai severe am ajuns aici, acum, la final păşind spre un nou început.
De data aceasta nu teama este cea care ne inundă simţirile, aşa cum se întâmpla atunci în faţa necunoscutului, ci o profundă nostalgie, un amestec ciudat din dorinţa de a da timpul înapoi sau măcar de a-l face să rămână măcar o clipă în loc şi încercarea de a ne regăsi cu cei care am fost cândva.
Puternici, încrezători, curajoşi suntem pregătiţi pentru o nouă luptă, un nou drum, o nouă provocare, dar inevitabil, deja ne e dor; la finele acestei etape ne e dor de copilul care păşea timid pe aleile liceului şi încercăm să-l purtăm cu noi în suflet, dar anii trec şi depărtarea e tot mai mare faţă de acel „atunci”, în care lumea pe cât de grandioasă se aşeza în faţa noastră, pe-atât de mică se prefăcea în palmele noastre.
Vom întâlni oameni noi şi vom privi cu drag în urmă, cu nostalgie, cu zâmbet, cu recunoştinţă către toţi acei care ne-au fost cu adevărat părinţi şi prieteni în Curtea Cantemirului pentru că minunea de a fi ajuns cei ce suntem azi se datorează acestor oameni: comandanţi, diriginţi, profesori pentru care ne vom reîntoarce mereu în locul poveştilor adolescentine.
Fie că s-au legat prietenii strânse, fie că am trăit sentimente puternice de dragoste, fie că am suferit sau am fost cei mai fericiţi, viaţa noastră în acest Colegiu se leagă cu numele de cea mai frumoasă poveste a cărei măreţii nu constă în prinţi şi prinţese, ci în realitatea pe care am trăit-o în fiecare zi.
Nu vom fi trişti, deşi vom plânge (am început plângând, terminăm plângând), nu vom simţi că s-a terminat, în fond e un nou început, dar şi un final către care ne vom îndrepta adesea. Plecăm, dar de fiecare dată ne vom întoarce mai mândri de locul în care am crescut….
Cantemir, rămâi cu bine!
Elev plutonier adjutant Florina Iliosu
 |
 |
 |
 |